Când eram prin școala generală și locuiam încă la bunici, fugeam cu o fetiță din vecini peste bulevard, la Sala Sporturilor din Brașov, ne strecuram pe o ușă din spate și ne așezam în tribună. Ne uitam la fetele care se antrenau la gimnastică ritmică și visam să suntem sportive cu cercuri și funde colorate. Vara făceam roata țiganului pe...
A fost bine, a fost chiar neașteptat de bine ieri la înot. A sosit pe după-amiază de la Ploiești cu maică-mea, adormise un pic pe tren, dar n-a fost ca și cum și-ar fi făcut somnul așa cum se cuvine. Speram să fie ciufută când am ajuns acasă de la serviciu, speram să am motiv să n-o duc la bazin....
De la o vreme încoace băiatul meu nu mai face baschet. Nu a renunțat de tot, a zis că vrea o pauză și poate reia baschetul peste câțiva ani, că încă îi place mult. Dar statura lui încă destul de scundă nu-l prea ajută în acest sport de echipă unde băieții au luat-o în sus înaintea lui – iar meciurile...
Am fost la a doua oră de Pilates. Mi-am propus la începutul anului, ca un soi de rezoluție sănătoasă, să fac în fiecare zi câte un strop de mișcare. Dimineață devreme sau seara, înainte de culcare, câteva exerciții ușoare care să-mi dezmorțească spatele. Nu prea mă mai mișcasem în ultima vreme sau, dacă o făceam, erau mereu aceleași mișcări, de...
Am extras bătrâna trotinetă din balconul maică-mii, zăcea pliată pe sub multe alte obiecte. Plină de praf și rece. M-am gândit că poate a ruginit între timp sau i s-au slăbit șuruburile și le voi pierde pe drum. Băiatul era deja gata echipat, cu rucsacul de baschet în spate, șapcă și glugă, călare pe trotineta lui. – Oare nu mi...
V-ați dat vreodată cu segway-ul? Dacă da, felicitări! Dacă nu, vă recomand s-o faceți de cum se ivește prima ocazie, căci este ge-ni-al! Însă nu în primele zece minute și nu dacă ați chefuit cu o seară înainte. Pentru că sus-numitul segway se controlează prin echilibru. Ne lungiserăm cu o seară în urmă după program și, combinat cu un pahar...
Știu, știu că mișcarea e bună, că sportul e minunat și binefăcător, că odată intrat în sânge îți devine un drog fără de care nu mai poți trăi, că te întrebi cum de nu ți-a venit ideea până acum, că-ți prelungește viața, că te face să te simți mai bine fizic, zi după zi, până la moartea care va veni...
La telefon n-am auzit decât plângeri: „E groaznic aici, o prostie, cantonamentul ăsta! Abia aștept să ajung acasă! Eu așa organizoare proastă n-am mai văzut! Și am mai dat și bani pe el! Dacă știam, nu veneam! Păi, n-avem timp de nimic: dimineață trezirea, repede la masă, dup-aia așteptăm o jumătate de oră în hol, mergem la meci, transpirăm juma’...
Uneori e bine, se râde până seara târziu, mult după ce s-a dat stingerea, pe întuneric. Alteori e rău, căci trezirea e pe la 7 și jumătate și vocea de la telefon sună obosită. Uneori e bine, grupa câștigă meciuri și atunci buna dispoziție e garantată întreaga zi. Alteori pierd în fața câte unei echipe de băieți mai buni și...
Ea își frânge mâinile îngrijorată, întrebându-se cum se va descurca el. Își va găsi oare în fiecare dimineață șosete curate prin maldărul de haine care se va forma lângă patul lui? Cine va sta după el să mănânce măcar jumătate din farfurie? Și dacă începe să-l supere otita aceea, cum o să-și pună singur picăturile? Maiourile acelea de plastic, umede...
Comentarii recente