Ah, ah, aproape că se face anul, se apropie ziua în care voi sărbători un an de când… știți voi. Mi-amintesc cât de la pământ eram (la pământ? eram sub pământ, cu gura plină de țărână, abia mai respiram) și cum simțeam că las dâre de sânge în urma mea pe străzi (o asemenea rană n-avea cum să nu se...
Mi-a venit ideea genială să dau fata la afterschool. Bine, ideea exista din toamnă, dar până de curând îmi dădea cu virgulă financiar vorbind. Acum este posibil și am stat o vreme să mă gândesc dacă s-o fac sau nu, eu lucrând totuși de acasă, deci aș fi putut continua s-o țin pe lângă mine. Dar argumentul „mama, dacă mă...
Ies la lumină pe gura de metrou și mă orbește soarele. E duminică dimineață, bate un vânt răcoros de primăvară și mă întreb din nou ce mi-o fi trebuit să mă bag în povestea asta. Sunt obosită, aseară m-am lungit cu niște prieteni și fusese cât pe ce să anulez întâlnirea. Mă uit în jur și-mi dau seama că nu...
Un pic pe alergătură în perioada asta, muncesc mult, nu prea mai am timp de nimic, nici de mine. Este nevoie de o organizare mai bună, știu că se poate. Pentru echilibru, îmi fac o bucurie și plec de ziua mea la mare. Nu va fi o evadare din realitate, ca anul trecut, e un cadou de la mine pentru...
ochii tăi ca două bărcuțe întoarse cu ele aș naviga până la capătul lumii când zâmbești ochii tăi împrăștie raze de soare în jur și gura ta ca un arc magic trimite săgeți de iubire mai ceva decât Cupidon iar părul ți-e ca mierea de salcâm și miroase a vară. cât de mult semeni cu tatăl tău!
Trei fete, Vera și prietenele ei, gemenele Ioana și Maria. Dialog: Maria: Unde-i Luca? Vera: La Cezara. Ioana: Cezara e o țară? Vera: Nu, e mama lui. Ioana: Nu e Mara mama lui Luca? Vera: Nu. Mara e numai mama lui Max și a mea. Maria: Dar Luca e fratele tău. Vera: Da, dar are altă mamă. Gemenele nu mai...
Highlight-ul săptămânii trecute a fost faptul că am dus-o pe fată, în sfârșit, să-i facă găuri în urechi. Își dorea cam de prin iarnă să poarte și ea cercei, însă nu voiam să risc, neobișnuită fiind cu metale în urechi, să i se încurce în fulare, căciuli și pulovere. Și nu, la naștere nu i-am făcut, e totuși o barbarie...
Ideea de bază este să găsesc plăcere în toate micile activități care mă calcă pe nervi. Care în sine nu-s un capăt de lume, dar fac eu din ele o tragedie uneori și mă vait și mă eschivez și le urăsc și din nimic creez un issue care brusc chiar este o problemă. Cum ar fi gătitul. Încă mă lupt...
Pisicile mele, drăguțele melele (ca să rimeze). Da. Una-i hoață, cealaltă face pe jos. Dar le iubesc și așa, deși îmi pun nervii la încercare periodic. Dar e bine, îmi exersez răbdarea, toleranța și acceptarea vizavi de lucrurile pe care nu le pot schimba în viață. Ce face, de pildă, Franzi? Fură cu nerușinare ca o hoață obraznică orice lucru...
Sau cam așa s-ar putea intitula această postare. Căci n-am mai scris de ceva vreme, pentru că treabă, pentru că lene, pentru că primăvară, pentru că habar n-am, dar știu că lumea intră să vadă ce mai facem și nu-i frumos să nu găsească nimic de atâta vreme. Deci, știri despre noi, la minut: big boy sick Pe fiu-miu l-a...
Comentarii recente