freedom

7 Responses

  1. Mihaela P. spune:

    Chiar că freedom! Și chiar sunt bucurii meritate și de care n-ar trebui să nelipsim. Dar știu cât de puțin e timpul când sunt atâtea de făcut. Mi se pare oricum că te descurci de minune și acum sau mai ales acum sau inclusiv acum. Azi ți-am cumpărat cartea, era de mult timp pe listă, am găsit-o la Librăria Eminescu, o voiam în format fizic. Și o să încep să o citesc acum, tocmai a adormit bebe. Îmi vine să-ți urez, la ceas aproape aniversar, să te bucuri în continuare de tine, de timpul tău cu tine, de plăcerile acestea care chiar ne păstrează sufletul tânăr.

    • mara spune:

      Mulțumesc. 🙂 Bine, să știi că nu-i întotdeauna numai roz și floricele pe câmpii, mai am și mici căderi, dar reușesc să le manageriez destul de bine. Și am învățat să cer ajutor: „Sunt down, I need a hug” și oamenii sunt drăguți, ajută.

  2. Lea spune:

    Buna, Mara! Desi n-am comentat niciodata, te citesc permanent cu placere. Ai un stil natural si cinstit de a scrie, de-aceea te-am si salvat inca de la inceput si dau refresh cel putin o data pe zi.

    Iti doresc numai bine!

  3. E. spune:

    Dragă Mară, îți spun dragă pentru că îmi ești. Tare. Este prima oară cînd îndrăznesc să comentez aici, deși am vrut de nenumărate ori să o fac. Mă bucur enorm că te simți așa cum o faci, sincer, și îmi doresc din tot sufletul să pot spune aceleași lucruri peste un an, doar că… la mine a fost similară situația și am trecut pește, greu și dureros. Dar.. am avut din nou încredere și m-am lăsat iar, să fiu vulnerabilă și să cred și să iubesc cu și din tot sufletul. Și din nou, firesc?! sunt în punctul zero. ȘI nu mai pot să mă ridic, și nu mai știu cum și nu mai găsesc nici un sens să o fac, și da, sunt mama și eu. Cum pot să mai respir iar și să o iau din nou de la zero? anul viitor voi avea, (sper) 40 de ani. Și sunt ruptă de tot ce mi-e drag și bun, înafara copilului si mîței, pe care le-am luat cu mine. M-am mutat în altă țară pentru el. Nici nu știu dacă am nevoie să primesc un răspuns, ci doar să știu că cineva îmi citește durerea. Iartă-mi toate greșelile, nu sunt foarte trează și nici coerență. te îmbrățișez.

    • mara spune:

      Of, imi pare rau si sper sa gasesi suficienta putere in tine cat sa vezi partea buna a lucrurilor. De-acolo mai departe lucrurile nu au cum sa mearga decat in sus. Nu te cunosc, dar te imbratisez. 🙂

Lasă un răspuns