m-am uitat la niște filme în ultima vreme…
… și mi-am zis să vă zic și vouă cum mi s-au părut.
În primul rând mi-a plăcut The House That Jack Built, ultimul al lui Lars von Trier. Dacă nu vă plac filmele cu psihopați, dați skip și săriți direct la al treilea, filmul cu cățelul. Deși nu e chiar un film obșinuit cu psihopatul standard, pentru că Jack al nostru vrea să facă artă din crimele sale și vede în ele o oarecare frumusețe pentru care merită hăcuiți, strânși de gât, împușcați, călcați cu mașina, congelați etc niște semeni de-ai noștri. Unele scene-s dure, altele amuzante (are și umor filmul, desigur, Jack suferă de OCD), iar la sfârșit o dă-n filosofii, asta m-a plictisit un pic, dar na, e von Trier.
Cum a apărut Glass l-am luat pe fiu-miu și ex-frate-său-prin-alianță (e complicat, nu vă bateți capul) și ne-am dus amântrei la mall, să ne uităm la supereroi. Măi, na, e ok-ish filmul, dar trebuie să le fi văzut pe celelalte două înainte (Unbreakable și Split), că altfel nu se leagă niște chestii și te întrebi ce-i cu tâmpenia asta. În fine, e un film numai bun de mers cu adolescenții familiei, se clătește bine cu popcorn și cola (atenție, la filmul menționat anterior, cel cu psihopatul Jack, să nu duceți copii, e 18+, prea multă cruzime) și na, e cu tataie Willis si tataie Jackson, eu pentru ei m-am dus de fapt, căci îi ador, aș fugi cu ei în lume să sparg bănci!
Iar cu Vera m-am dus separat la Drumul unui câine către casă. Awwww, ce drăgălaș film! Pentru copii, dublat, dar și pentru mamele copiilor care iubesc cățeii și mai ales pentru toți stăpânii de câine din lume. Adică, n-ai măi cum să nu te emoționezi când Bella e despărțită de stăpânul ei și străbate sute de kilometri pentru a-l revedea și trece prin aventuri și vai și ah! Noi am ieșit foaaarte încântate de la film, mai ales că fata mea se crede câteodată câine (rasa: Beagle, nume: WunderVera) și de-atunci am rămas cu joculețul „Vrea cineva o miiiiiică bucățică de brânză?”. O să înțelegeți dacă vedeți filmul. Serios, e tare mișto pentru copii și suportabil dacă nu chiar plăcut pentru părinți.
La Roma lui Cuaron părerile sunt împărțite. Am prieteni care s-au plictisit tot așteptând să înceapă filmul și, cum e și al naibii de lung, au renunțat. Băi, dar culmea, mie mi-a plăcut. E un film lung, în care nu se întâmplă nimic, e alb/negru, acțiune Mexic, anii 60, o felie din viața unei familii înstărite cu patru copii și bunică și bonă. Tot ce se întâmplă e că tatăl părăsește familia pentru o gagică și bona naște un copil. Te poți zvârcoli de plictiseala dacă nu ești in the mood. Dar imaginile sunt frumoase, atmosfera a caldă, filmul curge lent și monoton, eu mi l-am pus într-o seară de pe Netflix și nu știu nici acum de ce mi-a plăcut așa mult, poate că-mi plac filmele în care nu se întâmplă nimic. Sau cadrele, felul în care sunt filmate, eu nu mă pricep, dar e ceva cu ele.
Și Cold War e alb/negru, dar aici se întâmplă chestii, e o poveste de dragoste între el și ea, plasată în Polonia comunistă. Granițe închise, propagandă și cenzură. El e un artist rebel și fuge peste graniță în Occident, ea e și ea artistă, dar mai patrioată și cam indecisă și de-aici povestea imposibilă între cei doi protagoniști care, by the way, sunt frumoși și joacă bine și se potrivesc cumva sau cel puțin așa mi s-a părut mie. Dar deși e un film fain, mi s-a părut uuun pic exagerată povestea lor de amor. Adică parcă prea se sabotează singuri de la un punct încolo! Sau na, n-oi fi înțelegând eu poveștile de dragoste imposibilă.
La Boy Erased m-am uitat pentru că mi-l recomandase cineva și pentru că tradusesem ceva despre film și mi-a trezit curiozitatea. E despre un băiet crescut într-un mediu ultrareligios într-un orășel (sat?) din America, cu tată preot, care băiet descoperă că e posibil să fie gay. Se sperie toată lumea, îl trimit la „dezintoxicare”, un soi de centru educațional de îndreptat tinerii vicioși, și tot filmul e lupta lui interioară, încercările lui disperate de a se schimba, de a simți altfel, ca să-l iubeasca Dumnezeu și să fie acceptat și de tată (mamă-sa e cool cu asta, se prinde repede că își iubește copilul oricum). Evident, se străduiește degeaba. E ok filmul, educativ, bun pentru masele homofobe, poate se prinde ceva de ele. Pe mine nu m-a dat pe spate, dar merge.
Gata, acum mai aveți câteva idei de filme pentru momentele de stat rezemat și holbat la un ecran. Pa!
Si mie mi-a placut Roma, tot culmea, de obicei nu-mi place genul asta de filme. Mi-a placut si von Trier, previzibil, e regizorul meu favorit, la egalitate cu Tarantino. Am revazut Unbreakable si Split, ca pregatire pt Glass, la care nu am apucat sa ma duc, sper ca o sa mai ruleze cateva zile macar, sa-mi fac si eu timp….
M-ai facut super curioasa de toate, deci probabil am sa incerc sa le vad 🙂 Eu astept cu sufletul la gura How To Train Your Dragon 3 😀 (vorbesc serios, cred ca sunt mai disperata decat copiii!)