ciudățenii de toamnă târzie

Probabil că m-am stricat de tot.

Ieri dimineață, când m-am uitat afară și am văzut zăpadă pe acoperișuri, deși am făcut brrr și m-am băgat repede înapoi sub plapumă, în sinea mea m-am bucurat, fără să știu exact de ce. Mai târziu, în timp ce sorbeam din cafea în bucătărie și mă uitam pe geam, mi-am dat seama că am o senzație similară cu cea pe care o ai în dimineața de Crăciun, o pace interioară care-ți încălzește sufletul în plină iarnă. Ciudat, dar cumva explicabil, dat fiind că primisem un soi de cadou în ajun, dat fiind ca începuse să fulguiască cu o seară înainte, dat fiind că se apropie totuși sărbătorile. Dar și mai ciudat mi s-a părut spre după-amiază, când am constatat că nu mai am bețișoare aromate și am pornit să caut pe la Obor. Era semi-ger (cel puțin pentru perioada asta a anului), bătea vântul și-mi sufla fulgii ăia anemici în față și eu zâmbeam tâmp și savuram plimbarea prin piață. Probabil că m-am stricat de tot.

Până la urmă, totul e o chestiune de cum privești lucrurile. În fața unei ierni, la fel de bine echipat, poți face brrr, hotărând să nu mai ieși din casă până la primăvară sau poți încăleca pe trotinetă cu mănuși, căciulă și muzică în urechi și te poți bucura de o plimbare până la târgul de carte. Ceea ce am de gând să fac azi.

P.S. Poza n-are nicio legătură cu articolul, dar am făcut-o mai devreme și mi-a plăcut și am pus-o și aici.