bine, pa, vorbim!

Atât de repede trec zilele, se umplu cu de toate până la refuz, iar eu încerc să-mi păstrez echilibrul, să mențin un balans sănătos. Nu-i ușor să țin cont de fiecare dată și de mine, nu-s obișnuită, iar tentația e mare să renunț la plăcerile personale din lipsă de timp. Încerc totuși să nu mă mai neglijez. Așa că, chiar dacă sunt obosită și fără chef, mă iau de-o aripă și mă duc la yoga sau mă scot în oraș, pentru că știu că-mi face bine la cap și, odată ajunsă acolo, dau din coadă de bucurie ca un cățel. Și vreau să vă recomand acum niște lucruri la care să mergeți.

În primul rând Shoplifters (O afacere de familie), film japonez, care rulează pe la cinema acum. A luat Palm d’Or la Cannes anul ăsta și chiar e foarte simpatic. E vorba despre o familie japoneză săracă, care trăiește din pensia bunicii și mici furtișaguri din magazine de cartier și supermarketuri. Într-o noapte găsesc pe stradă, în frig, o fetiță de vreo 4-5 ani și o iau acasă. Nu vă zic mai mult, decât că are un deznodământ neașteptat. Filmul e 12+, se poate merge și cu copiii mai mărișori, dar e și o scenă de sex la un peep show, na, va trebui să explicați copilului ce-i aia – în caz că nu știe deja. 🙂

Alt loc de mers este spectacolul De ce fierbe copilul în mămăligă, un one woman show cu Edith Alibec. Este după cartea cu același titlul de Aglaja Veteranyi, pe care o recomand tare – nu e musai să citiți cartea înainte, dar e de dorit, ca să vă pătrundă spectacolul mai adânc. Nu-s eu expertă în teatru, dar mi s-a părut jucat foarte bine spectacolul. Și uneori se joacă și în germană piesa, dacă o prind, mă duc și la varianta ‘ceea. Oricum, autoarea are o poveste de viață interesantă, crescută într-o familie de circari, emigrată în Elveția (despre asta și este vorba), se sinucide de depresie.

Dacă vă place muzica și normal că vă place, să știți că am descoperit o gagică megaminunată, o nordică din Insulele Feroe, care cântă ca o wild fairy with balls. O găsiți pe net (try Eivor I Tokuni sau Trollabundin) și cred că o să vă placă, dar e de văzut în concert, frate, că abia acolo îți dai seama de potențialul ei. Eu am văzut-o vrăjind tot Controlul (cu bilete sold out) cu trilurile ei de soprană și toba aia la care ținea ritmuri tradiționale de la ea de-acasă. Pe mine m-a cucerit, vorba lui frate-meu, mă bag la „martorii lui Eivor”.

Na, și acum niște cărți, firește. Din păcate, am citit mai mult self-helpuri, căci asta e situația, îmi fac bine și mai învăț din ele. Demne de luat în seamă ar fi Copilul invizibil de Gaspar Gyorgy, un amalgam de autocunoștere, parenting și mindfulness, cu idei preluate din mai multe părți, în special din Brene Brown, Daniel Siegel și Kabat Zinn, dar ideal pentru beginnerși care nu i-au citit pe cei mai sus menționați. O lectură easy, care însă pune degetul pe rană din când în când. Iar dacă vreți ceva mai aplicat, pe relația cu soțul/ iubitul/ amantul adică, recomand Iubește și fii iubit/ă de Domnica Petrovai. E lungă, are vreo 350 de pagini, dar analizează meticulos relația EL-EA, descrie situații în care te poți recunoaște și îți dai seama ce faci greșit în relație (sau ce ai făcut și ai putea evita pe viitor). Na, și ca să fie ceva și pe gustul celor cărora le plac poveștile, am citit și-un roman de dragoste-război-detectivistic de la Nemira, se cheamă O logodnă foarte lungă, de Sebastien Japrisot și trebuie să recunosc că m-a prins. E bine scris, echilibrat, te ține povestea până la capăt. A fost și ecranizat, dar nu recomand neapărat, e un soi de „Pacientul englez” în variantă franceză, un film luuung cu Audrey Tautou, care nu respectă întotdeauna detalii importante din carte și la care eu am adormit, recunosc. Citiți mai bine cartea întâi.

Așa, și dacă tot nu reușesc să le înghesui pe toate câte le-aș face tot în timpul liber disponibil, mă gândeam să mă apuc de pictat. E un gând mai vechi de-al meu, pe care-l păstram mereu pentru „la pensie”, dar… dacă cumva nu apuc pensia și rămâne doar un vis? Sau dacă-mi trece cheful până atunci? #degânditlaasta

Bine, pa, vorbim!