yoda
Mi-am găsit în sfârșit sportul de care să mă pot ține. Nu genul la care mergi de câteva ori pentru că ți-ai făcut abonament, nici cel pe care-l practici pentru că e la modă sau la care ai aterizat pentru că te tărâște vreo amică. Ci sportul ăla care ajunge să-ți placă mult, la care mergi singur, regulat și din plăcere și căruia ajungi să-i simți lipsa dacă nu mergi. Se cheamă yoga.
Mi-a plăcut întotdeauna sportul la alții, le-am apreciat determinarea, ambiția, efortul, dar nu m-am văzut niciodată pe mine făcând sport. Deși i-am recunoscut mereu incontestabilele-i beneficii, mă întrebam de ce m-aș chinui cu așa ceva, când există alternative pentru o viață sănătoasă. Însă conștiința, trendurile, câte-o persoană pe care o admiram sau durerile de spate mă mai mânau când și când să „mă apuc de sport”. Dar nimic nu m-a atras cu adevărat. Schiul e prea rece, înotul prea ud, la aerobic transpiri, pe bicicletă te dor picioarele, la alergat gâfâi, zumba e stupidă, pilates e ok până devine obositor… în fine, you get the picture, nimic nu era pe gustul meu. Iar yoga era oricum pentru ăia duși cu pluta.
Dar am nimerit totuși la yoga. Adevărul e că am aterizat acolo într-o stare jalnică – astă primăvară, după ce m-a părăsit soțul – deci se poate spune că mă încadram binișor la „duși cu pluta”. M-am dus la yoga pentru că trebuia să-mi umplu timpul cu diverse, pentru că terapeuta mi-a zis să nu stau în casă și pentru că aveam oricum o prietenă veche care era instructoare de yoga. I-am zis că-s praf cu nervii și că am nevoie de ceva care să mă țină în viață la cel mai elementar mod: inspiră/ expiră. Și a funcționat.
Acum merg la yoga regulat, de două ori pe săptămână, iar uneori fac și acasă, de pe Youtube. După aproape jumătate de an am devenit mai flexibilă, mi-au trecut durerile de spate și de cervicală – sunt curioasă dacă funcționează și în cazul articulațiilor mele dureroase care se activează în fiecare sezon rece – și pot face niște mișcări de care nu m-aș fi crezut în stare. Dar cel mai important este că m-a echilibrat pisihic. De fapt, aici vine marele merit al acestui sport. Nu e doar răsuciri și stretching, ci se merge și pe meditație, interiorizare și conștientizare. Pe mindfulness, atât de trendy nowadays, dar care ajută, fir-ar să fie!
Îmi place că fiecare oră de ‘sport’ începe și se sfârșește cu repaos. Liniște, închis ochii, concentrat atenția, întâi asupra afară, apoi adus spre interior, respirație conștientă și ai ajuns acolo. De-aici e ca-n viață: scălâmbăielile și contorsiunile devin ușoare când înveți să te focusezi, să-ți menții echilibrul și să respiri unde trebuie. Nu trebuie să faci totul corect, împortant e să te străduiești un pic. Iar la sfârșitul practicii, când îți simți corpul ca după o bătălie, te întinzi pe spate cu ochii închiși, lumina stinsă și muzică în surdină (unele instructoare dau și cu arome) și te relaxezi din nou prin meditație. Contrastul dintre tensiune și relaxare e atât de izbitor, încât te face să vezi chestii. Băi, dacă-i prinzi șpilul, it’s the shit, vă spun!
Știu sigur că de-acum voi practica yoga toată viața mea. Încetișor, în stilul meu, dar nu voi mai renunța la dânsa.
Zumba NU e stupida. Mrrrrrrr! 🙂
hahaha, nuuuue, nu e, cum ar putea fi? :)) doar ca nu mi se potrivește mie.
Ce frumos! Bravo, Mara!
Ma uitam la titlu si asteptam un joc de cuvinte legat de micutul intelept verde si mlastinos 🙂
Bravo pentru ca ai actionat in modul in care ti-a facut bine, indiferent de motivatie.
Eu sunt pro-sport, orice sport, ce i se potriveste fiecaruia, si am incercat cateva variante, asa de mers la sala, o data-de doua ori pe sapt, dar chiar si asa, dupa ceva perioada de inactivitate sportiva si mult sedentarism, m-a lovit spinarea. Rau, nu trece nici cu masaj nici cu aerobic, ba dimpotriva as spune, e mai rau, deci am programare la fizioterapie, peste ceva vreme 🙂 Dar aseara am incercat Pilates, la sala, un curs ce aduce mai mult a yoga din cate imi dau seama, m-a desnodat putin. Poate dai ceva filmulete, asa pentru super-incepatori intepeniti.
Te imbratisez si te admir mult!
Andreea
Sa stii ca de-aia ma duc si eu, ca spinare, ca cervicala. Micuțul întelept verde e atat de lent si de eficient, ca trec durerile. Eu fac acasa dupa o nemtoaica, Mady, https://www.youtube.com/channel/UCHJBoCDxaCTRrwCHXEBA-BA si dupa Amiena https://www.youtube.com/channel/UCE_fTBM-DGX7UU4CWyIubMA . Ambele sunt foarte easy pentru beginnersi, dar te simti alt om.
oh ce-mi place yoga! De regula ma simt 100% myself, ma simt pura si frumoasa si fericita in natura. Dar in sala de yoga ma simt la fel: completa, divina 🙂
Da, măi, are ceva care te face fericit yoga asta, de-aia mă țiu de ea. 🙂
Eu am optat pentru Tăi Chi. Nu-mi prea place să stau pe spate.
Te invidiez… văd că știi engleza foarte bine și te „focusezi” pe „mindfulness, atât de trendy nowadays”.
Eu trăiesc în Montreal, iar aici ești obligat să fii fluent și în francează și în engleză,
dar mă distrez când aud expresii neaoșe împletite cu englezisme.
„Băi, dacă-i prinzi șpilul, it’s the shit, vă spun!”
Dai înainte și „arde-o fato, că ești pe bune, că-i tare”.
Zile bune!