microscopie

I-am căutat. Zău că i-am căutat, dar n-am găsit niciunul.

Unul dintre cadourile pe care și le-a dorit fata de ziua ei a fost un microscop. Un microscop de jucărie, dar prin care să poți totuși vedea ceva. L-a primit de la taică-său, eu i l-am asamblat și ne-am pus pe căutat tardigrazi, prietenii noștri. Văzuserăm într-un clip de pe YouTube că cele mai mari șanse sunt să-i găsești în mușchi, unde-i umezeala mai mare, și am pornit amândouă, înarmate cu pungulițe, casetuțe și pensete, să cutreierăm parcurile în căutare de mușchi zemos și umed. Am adunat probe din mai multe locuri, dar am găsit și diverse alte lighioane, mai mici sau mai mari, care oricum n-ar fi încăput sub microscop, dar ce mai conta, important era să ne întoarcem cu ceva recoltă în pungulițe și casete.

Apoi am lăsat mușchiul în apă, să se desfacă, așa cum am văzut noi în tutorial, ne-am zgâit la el pe toate părțile, cu și fără microscop, dar nici urmă de tardigrad care să se trezească la viața, să se frece leneș la ochi și să ne zică „Hi!“. În cele din urmă am lăsat-o baltă, dezamăgite tare că lighioana noastră preferată e atât de scumpă la vedere. Până când o vom întâlni în carne și oase (vorba vine), ne limităm deci la poze de pe net.

Daaar din recolta noastră și din ce-am mai găsit prin casă (!), am reușit totuși să ne holbăm la niște animale. Și anume un mic tigru de platan, cum mișună cu milioanele zilele astea prin tot orașul, transparent, pătat și adorabil, și un pui de căpușă, pe care am extras-o din copil anul trecut și pe care o pusesem la păstrare într-un recipient pentru eventualitatea în care ar trebui s-o duc la analize. Și care acum era bine uscată și inofensivă. În rest, e interesant orice, de la nervuri de frunze, la granule de sare.

Da, și asta voiam să vă zic, că e foarte palpitant să privești prin microscop la diverse chestii – sigur, trebuie să fie foarte mici. E ca la televizor, dar e lucrul tău, sunt lighioane prinse de tine și te simți tare mândru.