două cărți care ajută. și două filme care nu ajută, da-s faine.

Nu prea-mi stă mintea la povești în ultima vreme, prefer realitatea cea crudă și prin urmare citesc bazaconii de psihologie și self-helpuri. Vorba vine bazaconii, că unele sunt de fapt foarte utile și pot ajuta enorm în anumite situații. Ca de exemplu următoarele două cărți.

Prima are un titlu demn de Sandra Brown, „Femei care iubesc prea mult“, dar e scrisă de o terapeută americană, Robin Norwood, specializată pe consiliere de cuplu în paralel cu adicții. Foarte interesantă, vă spun. Se adresează în special acelor femei care au fost lipsite în copilărie de afecțiunea unuia dintre părinti (sau a ambilor), femei care nu au avut exemplul unei relații firești, echilibrate, în special cu tatăl. Celor crescute fără tată sau abandonate, respinse, neiubite etc. Gen io. Așa, și sunt chiar la început câteva descrieri ale comportamentului pe care îl au aceste femei în relații, de m-a izbit ca o măciucă în moalele capului când m-am recunoscut în multe dintre ele. Na, și de-aici relațiile disfuncționale pe care le dezvolți în viață. Patternuri comportamentale & stuff, cu exemplificări prin diverse cazuri în care te poți recunoaște mai mult sau mai puțin. Foarte bune, recomand doamnelor și domnișoarelor care s-au tot încurcat în relații toxice sau care se simt cu musca pe căciulă. E o carte destul de cunoscută, dar na, dacă nu te împiedici de ea nu ai de unde să știi. Mie terapeuta mi-a recomandat-o.

Și încă una care mi-a deschis ochișorii asupra unui alt aspect am mai citit, „Cele cinci limbaje ale iubirii“, de Gary Chapman, consilier de cuplu și el, și care te ajută să comunici mai bine în cuplu – nah, bine, nu se mai aplică la mine, căci cuplu ioc, dar poate că voi aveți mai mult noroc în viață. Și zice cărțulia asta despre faptul că există cinci mari limbaje ale iubirii și că fiecare om îl vorbește pe al lui și uneori ăsta nu prea e același în cuplu. Adică fiecare își manifestă afecțiunea în felul său și nu mereu ajunge această info la partener, de-aici problemele. Interesantă și cartea asta, mai ales pentru cei care simt că ceva scârțâie în comunicarea cu jumătatea de acasă – zic de acasă pentru că există jumătăți și pe la birou, în deplasări, pe peste tot, de altfel. No, lăsând gluma deoparte, e o carte care merită citită, chiar și dacă nu există probleme e posibil să-ți conștientizeze niște aspecte relaționale. Și merge citită și de bărbați, de fapt, se adresează cuplurilor.

Ei și am mai citit eu una-alta, dar nu m-au dat pe spate, n-are sens să vă pierdeți vremea cu ele, mai bine mergeți la film. Am fost eu la unul fain, „Loving Vincent” (Cu drag, Van Gogh), e mai de artă –  tot filmul e o animație făcută în stilul picturilor lui Van Gogh și se învârte în jurul misterului morții pictorului. E superb. Nu-i film de copii, nu mergeți cu ei, că se vor plictisi big time, cu copiii vă duceți mai bine la gheare și dinți, „Jurassic World: Un regat în ruină“, o mare capodoperă, dar dacă mergeți la 4D, cu tot familionul, să vă hliziți și vă scutură bine scaunele, vă dă cu apă în cap și vă bagă lumini în ochi, e superdistractiv.

În rest, sunt okeiuță.