să ne dezvoltăm, zic

Fac tot felul de chestii pe care nu mi-aș fi imaginat vreodată că le voi face. Odată cu terapia mi s-a deschis apetitul de forat pe interior, de aruncat ce-i nasol, de păstrat ce-i bun și de upgradat ce se poate upgrada. Merg (relativ) regulat la yoga, ies în oraș de câte ori pot, la concerte, învăț să gătesc, m-am anunțat la un curs de dans contemporan, o să mă duc și la pictură și, desigur, nu ocolesc nici evenimentele de dezvoltare personală. Cât pe ce să-mi iau unfollow de la ex, că prea îi apăream în feed cu „Mara Wagner is interested in” și „is going to” și „is attending”, îi bântuiam wallul. Dar ce voiam să zic e că am fost acum o vreme la un curs la care am fost invitată de o prietenă și am promis să scriu și despre el un pic. Este vorba de cursurile lui Connie Larkin.

Connie Larkin este o tipă simpatică și plină de o energie pozitivă, molipsitoare. A fugit din țară pe vremea comunismului, la douăzeci și ceva de ani, cu 20 de dolari în buzunar și și-a căutat norocul în lume. Azi e lider internațional de educație ontologică și ține diverse cursuri care inspiră oamenii să-și trăiască viața în prezent, să fie sinceri și autentici.

Seminariile lui Connie Larkin merg mult pe trezirea minții intuitive din noi, pe relaționare și ascultarea atentă a interlocutorului, pe trăirile din prezent: vorbim unii pe lângă alții și fiecare înțelege ce are el în cap, nu ce vrea să spună înterlocutorul. O chestiune adevărată, pe care am mai auzit-o, dar pe care Connie o prezintă mai pe larg și prin multe exemple și povestioare personale sau de la alții. Tot prin istorioare exemplificatoare ne atrage atenția și asupra barierelor pe care singuri ni le punem în calea fericirii, găsind pretexte și false motive pentru care facem sau nu facem anumite lucruri (gen „Aș vrea să fac cutare lucru, dar n-am timp.“ Pe bune?). Vorbește despre lucrurile care ne țin în loc, despre perfecționism și teamă de eșec, imagine și teama că nu „dăm bine”, despre scuze ieftine și despre asumarea responsabilității. O grămadă de chestiuni de bun simț, pe care le știu și din terapie sau din diverse cărți de psihologie. Singurul lucru cu care nu am rezonat eu a fost faptul că ea punea accent pe schimbarea modului de viață și a felului în care privești lumea ca revelație de moment (a avut un moment de cotitură care i-a schimbat viața în bine și definitiv), iar eu sunt mai degrabă genul slow, care face lucrurile treptat și profund, are nevoie de timp să se convingă și autoconvingă, la mine nu prea merge cu pocnitul din degete. Plus că eu eram într-o megacriză când am nimerit acolo, aveam nevoie de terapie intensă ca să ies din groapă.

Dar una peste alta a fost interesant cursul, puteți merge și voi când mai ține. Momentan văd că are ceva curs de photoreading în august – pe asta n-am înțeles-o niciodată cum vine, mai ales că eu sunt și slow reader, nu-mi pot imagina cum să clipești și ai citit o pagină, dar poate mergeți voi și-mi spuneți și mie dup-aia. Pe Connie o găsiți pe pagina ei sau pe FB.

Și să știți că o să vă mai povestesc despre experiențe din astea, că tocmai m-am înscris la o altă treabă, ceva cu terapie de grup, sunt foaaarte curioasă ce se întâmplă acolo.