cea mai mare prostie din viața mea
Cea mai mare prostie pe care am făcut-o vreodată este, de fapt, ceva ce n-am făcut. Pentru lucrurile pe care le-am făcut la viața mea – fie ele bune, fie nu tocmai în regulă – nu-mi pare rău, mi-au adus experiență și satisfacții momentane, uneori încurcături din care am învățat să ies, în fine, ca tot omul. Plus că oricum regretele în general sunt cam pierdere de vreme. Dar după lucrurile pe care nu le-am făcut, ei bine, după ele îmi pare rău. Cum ar fi că n-am încercat bungee jumping când eram tânără. Sau că nu mi-am făcut dreadlocks când de fapt îmi doream. Sau alte chestii. Dar până la urmă toate astea sunt niște fleacuri pe lângă marele lucru pe care nu l-am făcut și acum îi simt consecințele. Și anume că nu mi-am dat examenele de licență.
Ei bine, da. După un studiu de patru ani de zile, mi-a fost lene să pun mâna și să mai învăț pentru ultimele examene, n-am avut niciun chef să-mi pierd vremea prin bibliotecile din Viena ca să-mi fac lucrarea de diplomă. Pentru mine, atunci, experiența unui oraș mare, străin, cu tot ce oferea el era mult mai importantă ca învățatul pentru examene. Și nu neg, a fost. Nu-mi pare rău că am ales să mă distrez în loc să studiez, îmi pare însă rău că n-am recuperat când m-am întors în țară. De lene și pentru că oricum nu mi-a cerut nimeni niciodată diploma. Prin urmare, am uitat complet de acest aspect.
Timp de douăzeci de ani am trăit foarte fericită și fără diplomă. Acum, serios, la ce mizerii de lucrări plagiate vezi în politică și nu numai, mi se părea chiar cool să n-am patalama. Până de curând, când m-am decis să facem totuși cumva să plecăm din țară și m-am orientat după un job. Mi-am tradus niște acte, mi le-am trimis, am așteptat. Și răspunsul a venit ca un șut în fund: toate bune și frumoase, Frau Wagner, dar dvs. nu prea ați încheiat studiile, nu credeți? Fără diplomă nexam jobul ăsta. Pam-pam! Pentru că dacă la noi, în Românica, funcționează lucrurile după modelul Las’ că merge și așa!, în Germania lucrurile sunt în continuare mai pe stilul Ein Mann, ein Wort. Și atunci se pune problema, vrei să pleci sau nu? Faci ceva în direcția asta sau stai și te plângi la stele? Că diplomă tot îți trebuie, oriunde vei pleca! Ce dacă aici lucrezi ca redactor-șef și faci pe madam scriitoarea? N-ai diplomă, la revedere!
Și după ce mi-am tras două palme, pe care le meritam din plin, și m-am plâns pe la toată lumea cât de nedreaptă e viața, am decis să purced pe acest drum dificil dar amuzant și să încerc să-mi iau diploma – cu o mică întârziere de douăzeci de ani. M-am interesat, se poate. Am luat legătura cu profi de la facultate, au fost drăguți, mi-am găsit și profesor coordonator. M-am mai enervat încă o dată după ce am constatat cu o fostă colegă de facultate că examenele acum sunt mai grele decât erau și lucrările mai elaborate (asta e, prostia se plătește!), dar mi-am suflecat mânecile și am început. Plus că eu, cum n-am activat în domeniul studiat, am pierdut complet legătura cu el și orice brumă de cunoștințe dobândite în facultate mi-au părăsit de mult creierul. Prin urmare, am la dispoziție 5 luni în care să fac o lucrare pe terminologie și să torn în mine materie de patru ani de facultate, germană și engleză, ca să pot susține 4 examene (două probe scrise + două orale). Asta printre job și copii, easy-peasy, este?
Și morala? Nu faceți ca mine! Dacă tot ai studiat și te-ai chinuit să-ți dai examene, să treci dintr-un an într-altul, de ce mama naibii să nu mergi și la cele de licență? Pe motiv de oricum nu prea contează petecul ăla de hârtie? La noi nu, e drept, dar la alții da. Sau de ce să-ți întrerupi studiile prin anul 2-3, doar pentru că te-a dezamăgit facultatea? Da, da, vorbind cu unii, cu alții despre această poveste, am constatat că suntem mai mulți care ori nu și-au dat licența, ori au renunțat chiar mai repede. Așa că puneți mâna și reluați-vă studiile până nu e prea târziu. Nu așteptați să ajungeți în situația mea, cu fulltime job și copii și o carte începută, că e foarte, foarte complicat să faceți rost de timp și concurați cu niște copii cu mintea freș și timp de studiu nelimitat.
E greu, e foarte greu. Învăț dimineața devreme și seara târziu sau în weekend. Știu că nu-i suficient, dar nu prea am încotro. Am lăsat deoparte cărți de plăcere, filme, prostii. Mă concentrez asupra teoriilor traducerii, terminologiilor și sintaxelor. Oribil, dar necesar. Și dacă reușesc să iau toate examenele (ceea ce nu prea văd încă cum), cred că-mi fac singură statuie în intersecție.
Si tu ai studiat la Viena?!
În ultimul an, chiar înainte de licență, am plecat cu o bursă. La Institut für Übersetzer und Dolmetscher sau așa ceva.
Asa-i ca a fost fain?! Omg, cu cat mai gandesc mai mult, cu atat realizez cat de fain e orasul ala. Nu pricep cum dracu m-am lasat convinsa sa-l parasesc (ok, oamenii erau cam ciudati, nu as da nemtii pe austrieci:). Sincera sa fiu – avand-o pe sor-mea acolo, cred ca o sa incep sa-mi canalizez energia in a-l convinge pe al meu sot sa dea orasului aluia o sansa (el spune ca nu-i place, dar n-are cum sa nu-ti placa, nu-i asa?!)
Bafta multa! Mai bine mai tarziu decat niciodata……
Să fie!
Mara, iti tin pumnii si-ti transmit, din tot sufletul, energii pozitive pentru a gasi puterea si timpul de care ai atata nevoie.
Bafta maxima !
sar’na 🙂
Draga Mara, nu cred ca e ala asa de negru 🙂 Sunt sigura ca o sa te descurci f.bine. Eu m-am dat de ceasul mortii la dizertatie ca nu am chef, ca e soare, ca e ploaie etc si in 3 saptamani am terminat-o, invatat-o si luat si nota f mare. Asa ca…curaj! Eu am un bebe si ma gandesc la doctoratul in marketing 😀
Disertația nu mi se pare chiar așa problematică. E plictisitor, dar na, o iau ca pe un proiect de job care trebuie făcut și aia e. Iar la germana invăț ușor. Dar examenele de engleză sunt ucigătoare, m-am uitat pe subiectele trecute și era să leșin. Printre altele translate into english un text de Pleșu, iar la consecutivă în engleză sunt chiar praf. Plus gramatică la greu, deocamdată mă uit pe subiecte și nu înțeleg ce anume mi se cere. :))
Spor la invatat si bafta multa. Cred ca ai uitat si asta, dar la vremea licentei la fel de imposibil de trecut ni se pareau examenele si le-am trecut 🙂
Eu inainte sa emigrez mi-am scos toate diplomele. Examenele le-am dat dar diplomele nu le-am scos mi-a luat 3 sapt sa le culeg. Mi-au cerut la angajare ultima diploma
Săr’na, să fie! Cel mai tare mă oftică faptul că nu mai am timp să citesc cărți „normale”. Mai ciupesc câteva pagini ici-colo, dar dup-aia mă mustră conștiința.
As vrea doar sa-ti spun ca nici in Romania nu merge chiar asa. Nu prea este corect sa desconsideri o tara intreaga doar pentru ca la tine a mers asa. In ceea ce ma priveste, este prima data cand aud ca un om s-a angajat fara sa depuna, inainte de angajare, diploma de studii. As mai avea si altele de spus dar ma abtin!
E posibil ca lucrurile să se mai fi schimbat. Pe vremea mea însă, imediat după revoluție, când răsăriseră multe facultăți private, acreditate sau nu, eram o nație de studenți (majoritatea la câte-o particulară*). Se practica scrisul de diplome pe bani, examenele luate pe ochi frumoși, se arunca cu diplome în toate direcțiile. Normal că în fața angajatorului petecul de hârtie valora fix zero și că prefera cunoștințe și experiență. Mi-ar plăcea să cred că acum nu mai e așa, dar ceva îmi spune că lucrurile nu s-au schimbat prea mult.
Eu știu ceva persoane care nu au licența dată, iar angajatorul de multe ori e OK cu o adeverință de absolvire emisă de facultate ca dovadă că a studiat, că poate fi încadrat la studii superioare (vorbesc de particulari, la bugetari e posibil să fie alt regim, nu știu). De asemenea, mulți au terminat într-un domeniu, dar au profesat în cu totul altul – ceea ce, iarăși, nu e firesc și nu știu dacă în altă țară se poate. Și atâta vreme cât la vârful țării se întâmplă ce se întâmplă (plagiate, lipsă de studii, secretare pe post de ministri etc.), atâta vreme cât în guvern avem oameni agramați (dar cu teancul de diplome si doctorate în buzunar), nu pot avea prea multă considerație pentru țară/sistem.
Nu te abține, spune, că mie îmi place să dezbat (nu prea am timp, dar îmi fac), poate greșesc, cine știe?
*a nu se înțelege că particulară is bad, poate că e mai ok ca la stat între timp, dar pe vremea mea era cam debandadă.
Până la urmă contează așa: salariul net și cotizația la pensie. Dacă angajatorul privat te-a ținut oficial cu salariul minim pe economie( fie de studii medii, fie de sup) in scripte și ți-a mai dat in plus, la negru, e nașpa în ideea de pensie. Dacă ai avut un salariu decent oficial, pt care patronul a plătit taxe, atunci e-n regula.
La stat nu exista absolut nicio posibilitate sa fii angajat fara diplome…Indiferent de la ce privata de doi lei sunt. Cunosc „psihologi” de la Spiru Haret, agramați, dar cu hârtia la mana, așa că au salariu conform legii.
În străinătate merge cam orice diploma( știu persoane care și au cumpărat hârtia pe care scria ” diploma de licență” de la Chișinău și le a fost „recunoscută” bine mersi în Canada. Aici n-ar fi mers.
Pensie? In Romania? Peste 25 de ani? Sa ne fereasca Dumnezeu…
Cine sa ne mai plateasca pensie? Tot ce cotizam acum, se fura, probabil, au vrut sa desfiinteze si pensiile private 🙁
Mi-a spus cineva ca vor sa creasca iar varsta de pensionare… Nu stiu daca e adevarat.
Solutia e sa plecam cat mai repede. Mult succes, Mara! 😉
In Austria mi-au echivalat studiile, Uni + Master dar cu foi matricole, apostilate, tot tacamul. Studii la stat.
Deci nu, nu merge orice diplomă în străinătate.
Lasa ca nici noi, astia de avem teancul de diplome, nu am fost mai intelepti cu anii tineretii sau mai constienti de ireversibilitatea vietii. Dar e drept ca ne-am distrat 😉 Bafta la tot! Nu am nici cea mai mica indoiala ca vei reusi in tot ce-ti propui. Tu nici macar nu ai habar cat de buna esti.
O, ce drăguță ești, știu că mereu mă subestimez, dar de data asta cred că văz limpede înaintea mea un teanc de manuale cât un zid, iar pe mină nu mă mai ține spatele pentru sărituri în înălțime. :))
Hm…uite ca ai pus punctul pe i. Bine, pe vremea mea, cum spui tu:))…am facut cei 5 ani de Universitate, am dat licente, examen de stat, tot tacamul. Am diploma de la aia, doar ca…hm..e Facultatea de Matematica din Universitate:))).
La niste ani distanta (destui) m-a palit un mare chef sa imi fac un master in Pr si Comunicare. La SNSPA. L-am facut, mi-a placut rau de tot, am fost super incantata, am facut referate, am scris tot felul de lucrari, l-am facut pentru mine si de placere… Dar..nu m-am dus sa-mi dau disertatia. Atat mai aveam ca sa imi iau si eu o hartie ca am facut chestia aia. Imi alsesem tema, alesesem materia, Filosofia Cyulturii, moama, era asa de misto…
Numai ca…nu mai stiu de ce…brusc n-am mai avut timp sau chef sau amandoua..sa o termin/sustin.
Acum cateva luni am dat de un job in zona PR, unde mi s-a cerut hartia..si pt ca nu o am nu am putut sa-l obtin. M-am ofticat. Dar..nah…suport consecintele propriei mele leni..
Mult succes.:)
Nu, nu, aceasta nu este atitudinea corectă! Te vei apuca să scrii disertația și o vei susține! Dacă pot eu, poți și tu. Aștept vești despre reluarea studiilor, așa să știi! :))))
Bine:)))
Nu prea curand, dar apreciez incurajarile:))
Sa stii ca in Germania conteaza f mult ceea ce stii. Sotul meu s-a angajat intr-o firma si nu i-a cerut nimeni diploma si acum e seful proiectarii fara sa ii ceara nimeni in continuare diploma. Probabil ca dc ai veni si te-ai angaja pe alt post initial, vazand cunostintele tale… ai reusi sa ajungi la postul visat.
Posibil, poate dacă aș fi deja acolo și ar fi un job într-un zonă în care am mai lucrat. Dar cum aplic din Ro și e și cu totul alt domeniu, mi s-a cerut.
Go girl, go! You can do it!
Așa, așa, galerie, vă rog! :))
Hai că poți! Susținere de la cititori!!!
Eu în anul în care trebuia să dau licența am avut risc de a pierde sarcina, așa că… Și eu mă gândesc să o dau anul ăsta (la mine au trecut doar 9), însă aștept să-mi răspundă cineva la telefon că eu provincie, universitatea la București. Până atunci însă m-am apucat de a doua facultate, sunt în anul II, bursieră, fac 120km dus-întors navetă zilnic și la asta voi da licența la timp ca să fac fix ce faci tu. Ce facem toți de fapt, căutăm viitor pentru copiii noștri.
Pfoai, ce de studente pe-aici! Măi, îți doresc multă baftă și noroc cu carul să termini și una, și alta și să faci ce trebuie, că bine zici. De fapt, căutăm viitor pentru copiii noștri…
Wow….examen la germană și acuma licență!? Mult succes! Mereu mi-au plăcut provocările intelectuale!
Și eu am studiat la Viena – BA și MA. SIngurul regret e că am mai început un BA tot acolo dar nu mi-am dat licența…poate, poate o să recuperez.
Bafta multa. E tarziu dar nu prea, mai bine mai tarziu decat niciodata. Si pune bunul inainte: improspatezi informatiile si cunostintele si vei fi mai la „curent” decat altii mai tineri. Si musai sa ceri si diploma, avui aventuri peste ani cand cautam pe la secretariate si arhive sa imi emita diploma…