ce-ai lua cu tine pe o insulă pustie?

Foto: Pixabay
Un cuțit de vânătoare bun sau briceagul cu de toate, o frânghie de calitate, suficient de lungă pentru tot felul de întrebuințări, și o lupă cu ajutorul căreia să fac focul, ar spune capul familiei, responsabil. Laptopul, telefonul de pe care să-mi fac hotspot și kendama, ar spune cel mai probabil fi-miu. Toate jucăriile de pluș, un televizor care să prindă Disney Junior și pe Teddy, ursul de somn, ar fi de părere fi-mea. Iar alții, mai bătrâiori și mai cardiaci, și-ar lua cu ei cutiile de medicamente, niște ustensile cu care să facă mărgele din coji de cocos și frunze de banan și o pernă mai înaltă ca să stea confortabil în hamacul dintre palmieri. Iar eu cred că mi-aș lua doar periuța mea de dinți electrică, fără restul mă descurc. Dar fără Florica refuz să calc pe orice insulă, pustie sau nu!
Prima oară când am dat cu nasul de o periuță electrică a fost de ziua copilului cel mare, pe când era mic. Primise una de la cineva și brusc spălatul pe dinți a început să nu-i mai fie atât de nesuferit. M-am gândit că e o jucărie interesantă pentru copii, are motoraș și zbârnâie, e ușor de întrebuințat și nu-i amorțește nici mâna. Însă nu mi-a dat prin cap că aș putea să-mi iau și eu una. Dar nu trece mult timp și întâmplarea face să primesc și eu una, moment revelator despre care am scris aici. Și de-atunci, ah, de-atunci…
…au trecut 4 ani și periuța mea Florica e în continuare la datorie, zi de zi se învârte zbârnâind hărnicuță și spălând nu mai puțin de patru rânduri de dinți dimineața – fiecare membru al familiei cu capul său – și patru rânduri seara. Periuțele copiilor – au avut și ei electrice – au cedat în timp, a soțului la fel, dar a mea nu, și toată lumea se bazează acum pe ea. Florica mea rezistă ca o strașnică tovarășă de nădejde, mânjită cu pastă de dinți de degete mici, aruncată neglijent de degete mai mari, strânsă cu vigoare de mâini de bărbat, mereu loială și neobosită, dimineața și seara, indiferent de oră, suportând cu stoicism toate care se abat asupra ei. Seara târziu, după ce se culcă toți, stau și eu de vorbă cu ea, o șterg cu un prosop umed de toate vitregiile soartei și îi mulțumesc că a venit în viața noastră.
Acuma, ce vreau eu să vă spun este că o asemenea periuță îți schimbă viața. Dacă ați avut vreodată impresia că v-ați curățat dinții temeinic cu o periuță manuală, cu regret vă anunț că v-ați înșelat. O periuță de dinți electrică e o revelație care te face să conștientizezi ignoranța în care ai trăit până acum și care îți deschide orizonturi noi. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie și zău dacă aș mai putea renunța la ea!
Periuța mea este Oral-B și, pentru că știm cu toții cât de performante sunt produsele de la Oral-B, n-am să insist pe asta. Voi spune doar că periuțele de dinți electrice Oral-B:
• au 2-3 programe de curățare: de la sensitive, pentru dinți sensibili, trecând prin curățare zilnică, până la albire, pentru cei mai zeloși dintre noi, în funcție de modelul ales. Și asta datorită unor senzori inteligenți integrați, care reglează rotațiile și presiunea exercitată.
• îndepărtează mai multă placă bacteriană, pentru că acel cap se rotește și repede, și vibrează totodată, și sparge mizeria și o mătură în același timp.
• acoperă mai bine suprafața dintelui decât periuțele manuale, pentru că au capul rotund și cumva îl înconjoară. În plus, ajunge până în locurile mai greu accesibile.
• te avertizează și reduc automat viteza dacă ești prea zelos și apeși prea tare.
• au timer și fac bip-bip după 2 minute, ca să nu stai cu ochii pe ceas, ci să poți scrolla liniștit pe FB. Unele au aplicații și bluetooth – dacă vrei să-ți monitorizezi spălatul (pentru maniaci ai curățeniei).
• au diverse capete, fiecare cu specializarea lui, tot felul de peri încrucișați, combinați cu feliuțe de plastic, care îți imaculează dinții, n-aș ști să spun exact la ce-s buni, dar îți lasă o senzație minunată după spălat.
• sunt recomandate de medicii stomatologi și probabil că știu ei ce spun.
Acum, eu nu doar că folosesc de ani de zile Oral-B, dar sunt foarte, foarte încântată de Florica mea cea vajnică și rezistentă. Și nu pot decât să vă recomand – în cazul în care nu aveți idee ce cadou să luați celor dragi – să optați pentru o periuță de dinți electrică Oral-B, pentru că e un cadou util și consistent. Și mai e ceva, e posibil ca, de multe ori când o folosește, persoana să se gândească la voi și să vă mulțumească în gând pentru minunea de periuță. Mie, cel puțin, mi se întâmplă des.

Pentru merite deosebite în câmpul muncii, Florica a fost decorată cu medalia de onoare „Dinții imaculați ai patriei” și a primit întăriri.
Deci, revenind, ce-ați lua voi pe o insulă pustie?
Periuta electrica, clar. Si dusul bucal. Ale mele au alta mama, dar nu conteaza, parca am descoperit sapunul si apa calda de cand le am
Da, da, exact! :)) (duș bucal încă n-am încercat încă, nu știu cum e)
Pai pe o insula pustie nu face mare branza cu periuta electrica (sau laptop, telefon mobil), ca nu ai unde sa le incarci :)))) Dar am inteles ideea si probabil ca o sa ne dotam si noi in curand cu una.
Pe o insulă pustie cu stâlpi din ăia cu prize, ce? nu se poate? :))