concluzii după primele zile
Băiatul a nimerit bine, neașteptat de bine. Noua dirigintă e ireală, pare coborâtă dintr-un sistem de educație normal, îți lasă impresia că e la curent cu psihologia adolescenților și, din felul în care vorbește despre ei, îți dai seama că chiar iubește copiii. Se vede de la o poștă că e profesor din pasiune și-și face treaba cu drag. Prin urmare, copiii o iubesc și merg cu plăcere la orele ei. Sunt atât de uimită, că mi-e și frică să mă bucur prea tare, îmi fac cruci și scuip în sân, bat în lemn și merg trei pași în spate de câte ori îmi taie calea prin casă pisica noastră neagră.
Fata n-a fost la fel de norocoasă. După ședința cu părinții a băiatului, unde am plutit pe norișori roz și-mi venea să plâng de fericire, a doua zi am avut ședință la grupa mare. Educatoarea ne-a promis că nu mai tolerează joaca, vor reînvăța să stea cuminți la măsuțe, să nu mai vorbească între ei. Mă uitam la ea și la părinții din jur care priveau cu gravitatea părinților de grupa mare și-mi venea să mă ridic și să strig că-s copii, au cinci ani, cum să nu-i lași să se joace și să vorbească între ei?
Am mai aflat apoi că testul de limbă se va desfășura în martie, copilul intră singur și performează în fața unei comisii formate din câteva persoane pe care nu le-a văzut în viața lui. Acolo va trebui să răspundă la întrebări cu dezinvoltură, să descrie o imagine în propoziții cât mai complexe și să spună o poveste – totul în germană. Se știe doar că picii de grădiniță sunt foarte deschiși și relaxați în momentul în care rămân singuri cu persoane străine, nu se inhibă niciodată, nu riscă să tacă îmbufnați când se trezesc fără nicio persoană cunoscută în jur, ba dimpotrivă, livrează discursuri demne de TED. Bineînțeles, nu există martori, nu se fac înregistrări, nu există contestații. Părinții să stea liniștiți că totul se desfășoară corect. Eu nu-mi fac probleme pentru test, fata mea știe limba și în plus are memorie de elefant, e în stare să învețe kilometri de povești pe de rost, însă mă deranjează enorm lipsa de transparență.
Una peste alta va fi bine. Băiatul are măcar o materie pentru care merită să mergi la școală și asta e chiar româna, fata face cunoștință cu Sistemul, că primii doi ani de alint la fosta ei educatoare din spatele blocului nu prea se pun. Suntem în regulă cu toții, stăm bine psihic, ne pregătim sufletește pentru ploi de toamnă și întunericeală timpurie.
Dar de ce ati schimbat gradinita Verei?
Pentru că vreau s-o dau la școala lui Max, germană, de stat. Și știam că trebuie să dea un test de limbă în fața unei comisii și că fiecare copil intră cu educatoarea lui. Cum ea mergea la o grădiniță română, ar fi intrat probabil cu o educatoare de la o grădi germană la întâmplare, și mă gândeam să nu se simtă prea stingheră printre străini, să se blocheze. Așa că am mutat-o o grădi germană. Dar se pare că de-acum copiii intră oricum singuri. Deci am mutat-o degeaba. 🙂
Si nu poate fi mutata inapoi?
Si la noi e la fel la grupa mare, mai putina joaca mai multa seriozitate. Ca au programa incarcata si ca-i asteapta scoala. Copilul a mers cu drag pana acum, voi vedea daca se schimba ceva.
Ei, eu o trimit numai cand vrea. Cand nu, sta acasa. Deocamdata ii place, ca ei ii place sa „faca lectii”, sa invete, e genul mai studios decat era baiatul. Dar n-o fortez.
Ce profa are baiatul la lb Romana? Si eu am doi copii in cl. a 5-a la Goethe si fetita de 5 ani la gradinita germana, dar nu cred ca ne inscriem in martie la examen…. mi se pare prea mica
Prof. Toma, pare foarte ok, atat cat am vazut-o si cat imi tot povesteste baiatul de fiecare data despre orele de romana.
Eu sunt o „veterana” a scolii germane, fiica mea este in clasa a Xa speciala mate-info. Profesori germani la ore. Totul se presupune a se derula in conditii exceptionale – cel putin copiilor li se cere sa se comporte si sa invete exceptional. Clasele 5-8 au fost un cosmar , o cursa a notelor mari justificata intotdeauna in fata copilului, astfel ” niu avem ce face, asa este sistemul la noi, media claselor 5-8 (peste 9.20- 9.50) reprezinta o sansa la evaluare, daca vrei sa intri la clasa speciala si sa sustii BAC-ul german in cls a 12a. O sutime face diferenta la media generala a examenului. Si chiar asa a si fost. Anul trecut a fost o singura clasa speciala infiintata in Goethe, profil mate info. 29 copii , cei mai buni din scoala au fost fericiti ca au intrunit condtiile sa invete intr-o astfel de clasa.
Acum: in toata scoala circula un virus agresiv, din clasa noastra doar 11 copii din 29 sunt la ore, din clasa de mate-info (obisnuita) sunt doar 5 copii la scoala si am auzit ca sunt cazuri cam prin toate clasele. Scoala nu este inchisa si dezinfectata inca. A fost inchisa pt furtuna in schimb!
Toaletele sunt necuratate, de multe ori lipseste sapunul. Directoarea sustine ca vina este a copiilor, ei fac mizerie (nu conteaza cat de multi sunt si ca invata si dimineata si dupa-amiaza , cum nu ar trebui sa se intample intr-o scoala) , ea nu este administrator, nu se poate ocupa de toate !!!!!!
Regulamentul la clasa profesorilor germani este sever, nu se compara cu regulamentul obisnuit in scolile romanesti ; pretentiile ridicate, efortul elevilor este mai mare; dar toate se lovesc de sistemul romanesc , incapabil sa se dezvolte – totul ar trebui sa se desfasoare in conditii de igiena corespunzatoare unei societati civilizate sau cu pretentii de civilizatie. Nu credeam sa ajung sa vad ca se face economie la sapun, la femei de servici , la cosuri de gunoi si ca sunt facuti raspunzatori, copiii.
Sper din tot sufletul ca pina copiii dumneavoastra vor ajunge la gimnaziu sau liceu , lucrurile sa se fi rezolvat si sistemul de invatamant romanesc sa se ridice la un nivel de civilizatie europeana. iar igiena in scoala sa redevina un subiect de mare importanta.
Va doresc numai bine si mult succes !
Da, asa am auzit si eu, au picat copii foarte buni din cauza a doua sutimi, pentru ca n-au facut religie. 🙂 Treaba e ca parerea mea despre scoala e asa cum e, despre scoala noastra germana e si mai si, n-am de gand sa-mi chinui copilul patru ani de gimnaziu pentru un liceu bun sau o clasa speciala de germana. Daca intra, bine, daca nu, nu.
Totusi, la ce foloseste BAC-ul german intr-a 12-a? Ca daca vrei sa pleci undeva sa studiezi in Germania la facultate, e recunoscut si BAC-ul romanesc. Important e sa stii germana, ca sa poti studia, nu ce fel de BAC e inscris pe diploma. Sau gresesc?
Cat despre igiena, no comment. Sunt foarte multi copii, nu toti respecta normele de igiena, dar sapun si hartie nu cred ca a vazut scoala de mult. De fapt, e firesc, ca noi cumparam si creta, si burete, si galeata, de ce n-ar trebui sa venim si cu sulul de hartie in ghiozdan? Oare acum au pus colace la buda la baieti? Am uitat sa-l intreb. 🙂
Buna seara Mara,
Legenda spune 🙂 ca elevii claselor speciale (care dau BAC-ul german) nu mai echivaleaza BAC-ul daca merg la o facultate din Germania si au exact aceleasi drepturi cu elevii germani la alegerea unei universitati (dar conteaza si nota, in continuare). Daca aleg sa studieze in alta tara din Europa, nu conteaza acest BAC german.
Materiile BAC-ului german contin obligatoriu istoria si examenul se da din materia claselor 11 si 12 (primii doi ani de liceu fiind considerati de adaptare / acomodare la sistemul de predare german).
Modul de predare este insa cel care merita cunoscut, elevii sunt invitati sa participe la discutii de la egal la egal cu profesorul, li se cere parerea , participa la discutii deschise in timpul orelor, li se solicita sa isi foloseasca logica foarte mult si nu se incurajeaza in nici un fel invatatul „pe din afara, din carte” asa cum cer profesorii romani (am avut la clasa profesori care predau la ora citind lectia din carte si cereau elevului sa invete si sa raspunda cuvant cu cavant din carte).
Invata sa gandeasca si au libertatea sa gandeasca, pentru mine acesta este cel mai mare castig al clasei speciale.
Ahaaa, acum am priceput si eu, mersi de info, deci metoda e miza, nu neaparat diploma. 🙂 In cazul asta ar trebui sa se straduiasca un pic.
Ce bine ar fi daca ar informa cineva si parintii despre chestiile astea, eu pana in clasa a cincea habar n-am avut de existenta acestei clase speciale, ca nu ne-a zis nimeni nimic la sedinte, pe site batea vantul, afise pe la scoala ioc, susotelile cu mamici pe la colturi nu-s genul meu si nici talente de clarvazator n-am.
Buna dimineata Mara,
Din pacate scoala este condusa extrem de prost 🙁 (este parerea mea, acum dupa atatia ani de scoala germana) nu exista nici un interes pentru comunicare si transparenta in acest moment intre conducerea scolii si parinti. Profesorii germani incearca sa isi mentina ritmul si regulile lor si au cat de cat ceva mai multa libertate in decizii.
Va pot raspunde si la alte intrebari, daca stiu :).
Un week end minunat !