ai uitat să râzi

În ultima vreme îmi nimeresc tot felul de autori români în meniu și unele cărți sunt chiar mișto. Ca de exemplu “Ai uitat să râzi”, de Bogdan Munteanu. Care e o colecție de povestiri tragi-comice, alerte și foarte vii, scrise din perspectivă masculină la diferite vârste: de la inocența copilăriei, trecând prin adolescența teribilistă, maturitatea blazată și chiar neputincioasa bătrânețe. 
E o colecție de povești de viață cu iz familiar – cred că orice tip din generația mea se va identifica cu trăirile personajelor –, frânturi din cotidian în care apar multe personaje, de la vecinii de bloc, la colegii de cămin, de la prietenul cel mai bun, la amante, de la curviștina satului, la nebunul din fața blocului, tot felul de personaje cu care ai senzația că te-ai mai întâlnit pe undeva.
Stilul în care e scrisă e relaxat și fără pretenții, ceea ce o face să curgă foarte bine. Personajele sunt autentice, au tot felul de trăiri, își fac gânduri și vorbesc în sinea lor și gândurile lor parcă devin ale tale și uite-așa te fură și te duce și te trezești că ai ajuns la sfârșit. Iata și câteva mostre, din diverse povestiri.

„O zi cu tata”

„Feri Baci”

„Loredan și Loredana”

„Big Time”

Are umor, povestirile sunt scurte, numai bune dacă nu duci mult înainte de culcare sau dacă n-ai de mers decât două stații de metrou. Oricum, când termini câte-o povestire, rămâi așa, cu un zâmbet. Iar când termini cartea, zâmbești și mai tare și te gândești c-ai putea s-o faci mai des, că, uite, parcă ai uitat să râzi.