supunere, de michel houellebecq

4 Responses

  1. S-a vorbit mult despre carte, in conditiile in care a aparut exact in ziua atacului de la Charlie Hebdo. A fost exemplul tipic de viata bate cartea, iar Houellebecq a renuntat imediat sa o promoveze si a fost pazit multe vreme de catre politie, intr-un loc secret.
    Am cumparat cartea imediat cum a aparut la noi, parea pe gustul meu, dar nu am indraznit inca sa o citesc. Atatea alte tristeti s-au abatut asupra mea si asupra lumii de atunci incat, pur si simplu, refuz sa mai invit una in sufletul meu. E drept, nici nu eram un mare fan al autorului – i-am mai citit doar „Extinderea domeniului vorbelor”, prima carte celebra, care mi s-a parut pretentioasa si insuficient de penetranta. In schimb, i-am parafrazat fara jena titlul intr-un articol despre logoreea fiica-mii, „Extinderea domeniului vorbelor”, fara absolut nici o legatura cu metafizicile ulbechiene 😉

    • mara spune:

      Auzisem și eu de ea atunci, dar cui ii mai ardea de citit? Acum sunt curioasa daca si cealalta ma va surprinde la fel de mult. O sa fac totusi o pauza intre ele.

  2. Diana spune:

    Nu ti-as recomanda platforma, pe mine nu m-a impresionat prea tare. Incearca mai bine posibilitatea unei insule si particulele elementare. Multumim pentru recenzia la Supunere, am tot amanat sa o cumpar dar cred ca avemit momentul sa mi-o iau si eu. Diana

    • mara spune:

      Particule elementare cred ca am vazut-o prin redactie acum vreo doi ani, trebuie s-o caut, sa vad daca-i dau de urma, ca ne-am si mutat cu firma de-atunci.

Lasă un răspuns