cadouri pentru doamne
Foto: adamr/ freedigitalphotos.net
Încă de la începutul lui decembrie zumzăie zvon sprinten prin vestiare și pe mail, să ne organizăm, să strângem, să cumpărăm cadou. Pentru doamna și pentru ajutorul lu’ doamna și, de ce nu, poate pentru vecina verișoarei cumnatei lu’ doamna. Mă fac că nu aud, ignor cu grație.
De opt ani, patru de grădiniță și alți patru de școală, de când am intrat în sistem, mi-au auzit urechile și mi-au citit ochii tot felul de grozăvii. Vesele propuneri de la mămici entuziaste organizând cadouri pentru educatoare, cea de dimineață și cea de după-amiază, pentru îngrijitoare că le bagă copiilor lingura în gură, pentru învățătoare ca să fie mai atente cu ei, pentru doamne de sport ca să nu transpire copiii, pentru profesorii de religie cu toate cele trei confesiuni, cadouri de Crăciun, de ziua doamnei, de Optmartie, de sfârșit de an, cu valori cuprinse între 20 și 100 de lei de persoană – o întreagă nebunie. Dacă la început m-am revoltat și mi-am tot spus părerea, între timp am început să dau ignore sau să mă amuz de agitația înflăcărată a unora dintre mame.
Oameni buni, haideți să nu mai perpetuăm acest bolnav obicei de a colecta bani de la părinți pentru cadouri scumpe cu care să mituim cadrele didactice. N-aș vrea să fiu înțeleasă greșit, n-am nimic împotriva unui cadou simbolic de Crăciun, o ciocolata și-o portocală, o carte sau ceva de aceeași valoare cu cadourile pe care le pregătim pentru copiii noștri la școală. Nu înțeleg de ce copiii să primească la școală un cadou simbolic, iar doamna un voucher de milioane. Și sigur că, dacă e ziua ei sau 8 martie și vrem să fim drăguți, îi putem da un buchet de flori din partea întregii clase, ca să nu se ducă acasă cu douăzeci-treizeci de buchete sau să le lase prin cancelarie, pentru că nu are loc acasă de treizeci de vaze. Dar de obicei nu vor fi treizeci, pentru că vreo cinci uită, trei-patru nu găsesc florăreasă în drum, doi n-au buget și tot așa.
Oricât ne-ar plăcea nouă să credem, majoritatea cadrelor nu fac favoritisme în baza cotizațiilor. Ba chiar cred că se simt prost și îndatorate aiurea când primesc chestii prea valoroase (știu, există și excepții, chiar și măgari care cer de la obraz, dar ăia ajung mai devreme sau mai târziu la știri.) Au probabil elevi de care se atașează mai tare și alții care nu le sunt la fel de simpatici, dar nu cred că e proporțional cu cadourile oferite. Și mai cred că se străduiesc, pe cât posibil, să nu facă diferența între ei.
Mi-ar plăcea să vină o vreme când nu se mai cer cotizații pe la colțuri. O vreme în care tot mai mulți părinți vor avea curajul să spună NU, și nu vor mai ceda, de jenă, la presiunea celorlalți părinți. Mi-ar plăcea să oferim lucruri simbolice de drag și recunoștință, nu plicuri, vouchere și cadouri scumpe din obligație și jenă.
Disclaimer: Dat fiind că sunt mulți ochi care mă citesc și n-ar fi prima oară când sunt înțeleasă greșit, țin să subliniez că niciun cadru didactic nu mi-a cerut vreodată ceva și nici nu mi-au fost defavorizați copiii în vreun fel. Părinții sunt cei care greșesc.
Pe mine nu ma deranjeaza sa se stranga bani, daca se indeplinesc cateva conditii de bun simt (suma suportabila, cotizatie optionala, cadru didactic implicat realmente, eventual cu salariu mic etc.). Ceea ce am facut, insa, special a fost sa ma ocup de cadourile care nu costa bani, venite de la copii. La gradinita, i-am inlocuit fiica-mii la serbare poezia data de educatoare cu una surpriza, scrisa special pentru ocazia respectiva, cu multumiri pt doamna, de-a plans tot personalul de emotie :-))) Iar la scoala am strans pe ascuns felicitari desenate de la fiecare copil din clasa, le-am legat impreuna si le-a primit invatatoarea de la Mos, la serbare. Copiii au fost foarte fericiti ca au facut ei insisi cadouri! E drept ca eu sunt mai zgarcita de felul meu si nici nu o duc bine cu banii de o vreme incoace, deci am muuuulta imaginatie pt a compensa 😉
Optionala e si la noi cotizatia si nici nu se trec numele care au cotizat pe o felicitare sau ceva similar. Dar mie personal tot nu mi se pare in regula acest obicei. De cadouri bricolate din partea copiilor n-am auzit inca (la noi), ai nostri nici pentru targul anual de Craciun nu prea sunt pusi sa creeze ceva, parintii prefera sa cumpere decoratiuni Ikea…
Mie astea mi se par cele mai potrivite cadouri: sunt facute de copii, cu drag, pt cineva important pt ei, si nu platite de parinti. Anul trecut am propus si decorarea clasei de catre copii, am fi imbinat placutul cu utilul, adica sa faca si ceva manual, nu numai ecuatii cu trei necunoscute si concursuri de Gazeta (la pregatitoare!). Dar invatatoarea a cerut de la parinti decoruri sofisticate, asa ca au muncit spiridusii si au bagat milioane ca sa arate peretii, la propriu, ca pomul de Craciun. Anul asta am schimbat clasa cu una normala si s-au putut face lucruri normale, cu forfecute, sclipici si un pic de polistiren 🙂
Țin minte ca eram printr-a 6-a la ora de dirigenție, cand ne anunța diriga ca trebuie sa strângem bani pentru doamna de ceva (detaliu care îmi scapă), ca vine Paștele si sa ii facem un cadou. Si ma slobod eu la gura cu un „iarăși? Pai nu i-am mai luat si de 1 Martie? Si de Crăciun?”. Mvai…. s-a declanșat furtuna, a început o serie de reproșuri ca sunt scoasă din păduri si nu stiu sa ma port frumos, ca atâta nerecunostinta nu a mai văzut, etc etc. Evident, toți ochii din clasa lipiți de mine… S-a simțit așa jignita încât nu s-au mai strâns bani, dar nici nu m-a mai înghițit din momentul respectiv.
Cum adica, treburile astea se continua si dintr-a cincea încolo?
Pai vedeți dvs, și pe mine mă deranjează realitatea descrisă de dvs aici, dar problema e că atunci când mama-buna-la-toate preia inițiativa, nu apare nimeni care să contracareze, propunând altceva ☺ și aici și acum vorbesc despre mine, nu neapărat despre dvs.
Si asta-i adevarat. Eu am incercat la inceput sa ma implic putin, dar m-am prins repede ca jocul asta e dupa alte reguli decat imi plac mie si am renuntat repede.
Când era fiică-mea în clasele I-IV dădeam toți bani,în virtutea inerției și a inepției.Erau câteva mame mai „hotărâte”,așa, și noi dădeam fără să crâcnim.Dintr-a cincea intr-a opta a fost la colegiu,s-au strâns bani dar nu exagerat.Intr-a noua,același colegiu,ghici cu cine nimerește în clasă? Cu fiul uneia dintre mamele strangatoare de fonduri.Si-ncepe tanti să ceară,conform vechiului obicei.Atat i-a fost,au înghițit-o părinții cu fulgi cu tot.
La fiu-meu la grădi ne cerea odată o mamă pentru tot statul de plată al grădiniței,nominal și ne cerea și directoarea,personal.Se numea „fond de solidaritate” și era de 50 ron.Ani in șir a luat banii ăștia de la câteva sute de copii până cand au reclamat-o câțiva părinți si s-a ales cu dosar penal.
Of, of.
mara, chiar acum am inchis telefonul cu sora mea, ma plangeam si ii ceream parerea cum sa refuz. M-am dus si eu ieri, pt prima oara la un club de aerobic si ma mai duc doar maine anul asta. Ei bine, a venit o femeie la mine si mi-a zis sa scot 50 ron pt cadou de Craciun pt instructoare. M-am fofilat si am spus ca nu am la mine, dar maine o sa ma incolteasca, iar mie mi se pare o mare nesimtire din partea ei sa imi ceara bani pt ceva ce n-am facut :). Sora mea m-a sfatuit sa refuz politicos si eventual sa ii spun sa zica mersi ca n-o injur. 🙂
Poftiiim? Cadou pentru instructoarea de fitness? Băi, eu zic să strângem bani și pentru doamna de la covrigărie, că e prietenoasă când ne vinde covrigul și mai ales pentru șoferul de troleu, că ne duce zilnic la școală. Nu zic să nu faci cadou când îți vine, dacă tu simți că vrei să-i dai un cadou femeii de serviciu de pe scară sau agentului de circulație din intersecție pentru că merită, do it. Surprizele, mai ales cele făcute din suflet și la care nici nu te aștepți, sunt cele mai frumoase. Dar de aici până la a tapa oamenii de bani mi se pare cale lungă. Are dreptate sora ta, exact așa ar trebui să procedezi și să zică mersi.