doamna gheorghiade

Foto: Danka & Peter

Am fost până la medic ieri după-amiază. Nimic grav. Am ales o clinică pe undeva prin Floreasca. Și pentru că nu știam unde exact este situată, am plecat mai devreme de-acasă, aveam de gând să merg o porțiune pe jos. Așa se face că m-am plimbat prin Floreasca, pe străzile cu nume de compozitori, pe care n-am mai fost de foarte mult timp. Când am intrat în părculețul prin care treceam zilnic în stundenție, căci locuiam în apropiere, mi s-a strâns stomacul de emoție. Era neschimbat, doar câteva leagăne de tip nou le înlocuiseră pe cele vechi. Mai aveam un sfert de oră până la programare și m-am așezat pe o bancă. Am calculat, nu mai fusesem pe compozitori de… douăzeci și doi de ani. Pe una dintre străzile acelea locuisem în anul întâi în gazdă la o bătrână foarte de treabă. Doamna Gheorghiade se numea, o doamnă cochetă, monarhistă până-n măduva oaselor. Beam seara ceai împreună, schimbam două vorbe, apoi ne retrăgeam fiecare în camera ei, cu câte o carte.
Am intrat pe străduța pe care locuisem și am găsit repede casa cu intrarea de acum două decenii. Era la fel. Zidul coșcovit, gardul năpădit de verdeață, poarta veche, ușa nevopsită. Am stat așa, o vreme, pe trotuarul de vizavi și m-am uitat la casă, amintindu-mi cum ne făceam cafea dimineața și cum aprindeam focul la boiler. Capotul și papucii de casă, buclele aurii. Pudra franțuzească din baie, expirată probabil, dar la fel de nobilă. Oare mai trăiește doamna Gheorghiade?
N-am sunat, n-am intrat, am plecat la medic, că mi se apropia ora.