poezie cu rimă: canicula. plus disclaimer
Nu pot să dorm de cald,
Îmi spui și te foiești în șoapte,
De tâmple-ți stau lipite fin
Șuvite umede, de noapte.
Nu-i chip să te alin, te-agiți,
Dai din picioare și te tângui,
Te iau în brațe, mă împingi,
Ai capul greu de somn și gânduri.
Să fim căței, atunci, îți zic,
Să ne întindem pe podea.
E răcoros și bine-aici,
Tu mă privești mirată, ai vrea.
Și-așa, ca doi dulăi albaștri,
Stând bot în bot, întinși pe jos,
Moș Ene vine dintre aștri
Și ne adoarme-n vis frumos.
Disclaimer:
Pentru disclaimer click aici.
Asta-i viața, dragii mei cititori, vine o vreme când te lovește poezia. Îmi cer scuze pentru neplăcerile pe care le voi cauza adevăraților poeți prin versurile mele stângace și promit ca de data asta să fiu prima care dă dislike.
of. de la incercarea cu 'ostasii nostri-au fost si sunt viteji' din clasa a treia, eu nici nu mai incerc. dar zic sa facem un concurs anual, ca la Amara, de poeti netalentati. Dupa ce o sa luam primele locuri trei ani la rand, o sa fim mereu in juriu si ne-am scos.
Hahaha, buna idee, ma bag! :)))
Totusi, aceasta pasiune pentru poeme are pentru mine un avantaj imens: mai putine litere. :)))
uau!! parca-i fica-mea, imbracata bine cind doarme! incerc sa o conving sa doarma DOAR in chilotei, nuuuuuuu: bluza, pantaloni siiiiii sosete! eu turbez de cald si ea se imbraca bine….si transpira ca un tractorist (doina)
ps: e dulce rau cu suzeta!!!!
A mea doarme in chiloti de obicei, insa poza e de weekendul trecut de la BV. Acolo se doarme cu pijama, in pat si cu patura. Si nu e prea cald. 🙂
m-am gindit eu ca e la Bv!!!!
Mie imi plac poeziile tale. Dar poza e de acum sau de asta iarna? culca copilul in maieu si chiloti, zau asa 🙂
Da, da, e o discrepanta aici, recunosc. Poezia e din Bucuresti si poza e din Brasov. Aveam si poza la nudul gol, dar am zis sa nu-i fac una ca asta fetei. 🙂
nu e discrepanta, e opozitie poetica, mai Mara mai :)))
altfel eu te sustin, stii bine 😀
bai, sustine-ma cu niste meditatii teoretice, ca ui' ce bine le zici, auzi tu, "opozitie poetica". asa, ca sa nu ma fac de cacao chiar de tot. :))))