lucruri altfel la al doilea copil
Incredibil câte lucruri se schimbă la al doilea copil! Lucruri care mi se păreau de importanță capitală la primul și care la al doilea se pierd în rutina zilei. Uneori mă și amuz pe seama lor. Câteva dintre jurămintele mele de mamă tânără sunau cam așa.
Copilul meu nu va fi din soiul prost crescut!
Eram îngrozită de părinții care-și lăsau copiii mici să umble pe la mese străine la terase. De cei care le permiteau relaxați să urle în public. Să-i deranjeze pe alții. Îi lăsau să scotocească prin magazine. Sau să alerge de nebuni oriunde. Să le scoată limba adulților pe stradă. În general, chestii pe care le fac copiii needucați. Acum știu că nu e vorba de nesimțire, ci de mai mulți copii, de atenție distributivă și incapacitate de dedublare.
Copilul meu nu va umbla murdar sau neasortat!
Vai ce-l mai dichiseam pe primul de câte ori ieșeam în oraș. Hăinuțe proaspete, curate și asortate. Nu care cumva să creadă că nu l-aș iubi suficient, că nu-i destul de valoros pentru mine, că nu merită. Pe bune? Fata umblă îmbrăcată anapoda, cu tricouri uzate, moștenite de la cel mare și foarte îndrăgite din acest motiv, asortate eventual cu sandale aurii de mall și pantaloni pătați – pentru că-i iubește prea mult. Accesorizată cu mănuși (=lăbuțe) în zilele în care se simte cățel. Sau fes de iarnă în toiul verii. M-am prins că nu contează cum arată, atâta vreme cât pot s-o scot din casă la timp. Și pare la fel de fericită.
Copilul meu nu va sări peste somnul de prânz!
Există două feluri de copii: cei care dorm la prânz și cei care n-o fac. Cei din prima categorie se lasă convinși relativ ușor că e cazul să se culce sau se cer chiar singuri. A doua însă îți dă de furcă. Poți să încerci cu frumosul, cu cititul, cu cântatul și legănatul, cu amenințări și șantaje, poți să stai și trei ore în pat lângă ei, nu adorm neam! Pentru că prima categorie e genul care își consumă energia mai repede și are nevoie de reîncărcare a bateriilor, iar a doua nu. E alt soi. Și nu-l poți schimba, deci ai face bine să-l accepți. Pe mine această acceptare m-a ajutat să n-o iau razna.
Copilul meu va primi mereu răspunsuri!
Da, primul. Atent gândite, adecvate vârstei, cu explicații suplimentare, răbdare și bunăvoință. La al doilea am de multe ori senzația că parcă etapa a fost bifată la un moment dat, ce, nu avuseserăm discuția asta acum, de curând? Asta și lipsa de timp mă fac să dau uneori răspunsuri savante gen „Nu știu“, „Întreabă-l pe tata“, „Îți explică frac-tu“ sau „Pentru că așa am spus eu“. Și așa ne-o pasăm de colo-colo. În mod paradoxal, chiar și cu lipsa asta de răspunsuri, tot pare să știe prea multe pentru vârsta ei.
Îi voi citi copilului meu în fiecare seară!
Tot primului. Ne luam timp îndelungat să întorc câte-o carte pe toate părțile și pe el nici măcar nu-l prea interesa. Eu mă ofticam, dar insistam. Acum, la al doilea, când nu știu cum să mă împart mai bine între verificat ghiozdan, îmbăiat, cină și gândul că nu se mai sfârșește ziua asta odată, numai de citit povești n-am eu chef seara. Atunci își ia singură câte-o carte și mormăie ceva acolo, inventează, le citește plușurilor. Iar uneori îi citește frate-său – iată un avantaj major al diferenței de vârstă. Pentru că fiecare om capătă drag de carte când îi vine timpul, unii o fac de la șase luni, alții de la zece ani, alții niciodată.
Copilul meu nu se va uita prea mult al desene!
Sigur că da. Dar sunt momente în care cu job și copii și gospodărie (nu, n-avem menajeră) n-ai altă soluție decât să-i plantezi în fața unui ecran. S-o văd eu pe mama aia cu doi copii și fulltime job care se jură că nu-i pune la desene când are treabă! Partea bună e că fata a învățat cuvinte și expresii în engleză, știe numerele și aproape tot alfabetul. A învățat-o ecranul ăla atât de mult hulit.
Copilul meu nu va mânca prostii!
Decât din când în când. Când ai un copil de zece ani, care știe ce e sănătos și ce nu, pentru care care o vizită la KFC e bucuria supremă (primul care n-are slăbiciuni nesănătoase să ridice piatra!) și pe care-l duci odată la nu-știu-cât timp în locul pierzaniei, nu prea poți lăsa copilul mic (cel care nu e încă înnebunit după aripioare picante) la ușă. Îi dai să molfăie niște cartofi prăjiți, n-a murit încă nimeni din asta. Oricum, nu mă mai stresez, asta cu mâncarea e genetică: în aceeași casă crescuți, unii sunt înnebuniți după dulciuri, alții nu, unii halesc numai piure de cartofi și nu suportă broccoli, alții doar broccoli și nu piure. Explicați-mi cum vine asta, ca la noi teoria „copilul mănâncă ce e obișnuit să primească“ nu se aplică.
Copilul meu nu va vorbi urât!
Chiar vine o vreme în care copiii, oricât de elegant educați, învață niște cuvinte și expresii și simt nevoia să le folosească – tuturor ne place să epatăm cu achizițiile verbale noi. Evident, nu-și permit s-o facă de față cu părinții, o fac cu prietenii lor de școală sau cu… frații mai mici. Ceea ce nu știu ei sau nu vor să priceapă este că cei mici reproduc tot, tot. Și vă spun eu că, chiar dacă nu înțelege ce spune, un „Sit!” sau un „Uatăfaac!” din gura unui copil de trei ani sună într-un mare fel.
În rest, încerc, mă străduiesc.
Hehehe, iti dau perfecta dreptate. Eu am doi copii cu o diferenta de 2 ani jumatate intre ei si iata ca-l astept si pe al treilea. 5 ani, 2 jumate si 0 luni. Va fi ceva extraordinar. In mare, nici eu nu mai fac aceleasi lucruri ca la primul, mi se pare ca toate lucrurile vin mai usor de la sine si culmea, asa cum zici si tu, cea mica se descurca mult mai bine ca primul. Oricum, eu inca mai tin cu dintii de povesti (modalitate prin care reusesc sa-i tin linistiti inainte de culcare) si cu desenele animate. Si asta pentru ca am observat ca imprumuta tot felul de expresii si reactii pe care, evident, ni le servesc noua, parintilor! in rest, fac si eu ce pot, aman si eu "relele" cat pot de mult, oricum sunt inevitabile. numai bine
Pai, nastere usoara si nervi tari cu cei trei. 😀 Chiar zilele trecute imi marturisea omul ca tare ii e dor sa tina un sugaci in brate. Poftim!??? Nici vorbă, doar daca imi castiga la loto si imi cumpara o insula greceasca!! Atunci mai torn cativa, sa populam insula. :))
eu la al treilea am zis ca poti sa ai 10 copii, nici unul nu va fi la fel si nu se va lasa "educat" ca precedentii. faza cu mincarea am experimentat-o pe pielea mea: nu mai maninca acum ce mincau pe la 3 ani (multe chestii sanatoase) si nu din cauze exterioare (bunici, gradinita) ci pur si simplu nu mai vor. totusi stiu ce e bine sa manince si ce nu, si noi mai mergem pe la mac odata la 3 luni, vorbitul urit il stiu de la scoala si este amplu explicat de mine ca sa inteleaga ce spun aia, cu imbracatul fetele se imbraca singure cum vor (cu hainute cumparate de mine!) baiatul nu e interesat de aspect, povesti isi citesc unii altora, la prinz fetele adorm singure baiatul imi zice de parca m-am nascut ieri da' tu nu stii ca eu nu dorm la prinz? pe mine una ma sperie parintii care fac totul ca la carte! (doina)
Mai, v-ati adunat cam multe fete cu trei copii pe-aici, incep sa ma simt in inferioritate. :)))
poate e cazul sa iei in serios apropoul omului…
:)))) eu am ajuns la aceste concluzii inca de la primul copil
am emigrat acum un an si aici presiunea sociala sa fii mama-perfecta-care-se-lauda-singura-usor-isteric-eventual-pe-bloguri este inexistenta
si jur, copiii olandezi par foarte fericiti- cred ca li se trage de la ciocolata si de la multa libertate, miscare in aer liber si lipsa de batute parintesti
am inghitit in sec cand copilul meu mi-a povestit prima data ca a mancat paine cu ciocolata la un prieten olandez, 'hartie dulce' la un prieten coreean si 'ceva, nu stiu ce' la altul 😀
acum ii pun eu singura pachet la pranz paine cu hagelslag (niste fulgi de ciocolata), ca daca asa mananca toti…
la pranz astia nu dorm, sunt ca niste iepurasi duracell, rup blugi cate 2 perechi pe saptamana, mamele de aici ii trimit cu blugii rupti, eu sunt singura care nu (ca nu doreste copilul), pleaca la scoala imbracati cum doresc ei – cel putin la astia mici de 4-5 ani vezi niste combinatii de mori dimineata in clasa: pijamale, fuste peste blugi, costume de batman, de printese, etc. si nimeni, dar absolut nimeni nu se stresseaza, ci se adreseaza normal purtatorului cu 'buna dimineata, batman', 'buna dimineata, elsa'. viata e frumoasa 😀
Diana
cum spune si Diana, eu am fost asa de la primul copil, mi-e frica sa-mi imaginez cum va fi la al doilea:))
as mai adauga: lipsa ingrijorarii ca e murdar/ca baga in gura/ca nu e dezinfectat/ca n-am calcat lucrurile bebelusesti dupa spalare/ca sta in curent/ca n-are caciula/ca are sosetele ude/ ca sta iarna cu picioarele goale pe gresie,etc
so far….coafura rezista:)
A, asta cu bagatul in gura mi-a trecut in iarna, avea 4 ani si un pic si a venit mandru ca au mancat bomboane de pe jos la scoala :))) au venit niste aratari costumate dupa un obicei de aici si le-au aruncat bomboane pe jos. Nimeni nu a zis nimic, copiii traiesc, deci e ok, poa' sa mai manance
eu cred ca la al doilea o sa ma preocupe doar sa manance (ceva, orice) , sa fie primenit si sa nu bage degetele in priza, sa nu-si taie degetele cu cutitul si atat :)))
A, asta cu bagatul in gura mi-a trecut in iarna, avea 4 ani si un pic si a venit mandru ca au mancat bomboane de pe jos la scoala :))) au venit niste aratari costumate dupa un obicei de aici si le-au aruncat bomboane pe jos. Nimeni nu a zis nimic, copiii traiesc, deci e ok, poa' sa mai manance
eu cred ca la al doilea o sa ma preocupe doar sa manance (ceva, orice) , sa fie primenit si sa nu bage degetele in priza, sa nu-si taie degetele cu cutitul si atat :)))
:)))
Ce mi-a placut asta: "sa fii mama-perfecta-care-se-lauda-singura-usor-isteric-eventual-pe-bloguri este inexistenta "! 🙂
Bravo, Diana!
Ce-mi place naturalul asta! Despre mancat pot sa spun ca la noi daca exista un fel de mancare sa zicem clasic de carne cu garnitura, unul dintre copii ar manca doar carnea, celalalt doar legumele, crescuti in aceeasi casa, cu diferenta de 2a3l intre ei, sunt pur si simplu diferiti si au gusturi diferite.
Oricum, stai linistita, pe la 10 ani vor manca amandoi NUMAI carne si cartofi… :))
ai uitat de pizza…
offtopic por favor: cam pe cînd poze noi pe mărgica veselă? 😀
vio vocea raţiunii 😀 :*
Vio, Vocea Vesela a Vesnicei Vatiuni (ultima e cu R, desigur, dar nu mergea altfel). Pai, ce sa fie, mama e la BV, invarte margele acolo, eu sunt o nemernica si nu-i pozez nici macar ce mai are pe-aici… Daaar am sa ma adun intr-o buna zi si am sa ma ocup din nou de magnificul biznis. 😉
haide haide pozează ce mai e pe acasă! 🙂 măcar asta să poţi raporta:)))) şi apoi te aduni tu să şi postezi pozele! :))) ;;)
Daca vad un singur dislike la postul asta, il mananc 🙂 🙂
Hahaha, mi-ai speriat haterii. :))
Ai vorbit cu nenea Alfie daca procedezi bine? Cum asa.
Mihaela
oops! :))