un prieten vechi

You may also like...

8 Responses

  1. Raluca spune:

    E stilou din acela clasic sau cu rezerva? Mie mereu mi-au placut alea clasice, pe care le umpleai direct din calimara, dar le foloseam doar acasa, ca de obicei aveam la final mana albastra si patata complet :))

  2. Snowdance spune:

    Speaking of which…stiti pe cineva care ar putea sa repare un stilou? A fost al bunicului meu, si la un moment dat l-am scapat si i s-a stricat penita, si nu stiu cum sa o repar sau unde sa caut. 😀

  3. Simona spune:

    Oh wow… ce de amintiri… Si eu am avut cultul stiloului, din ala clasic, cu penita de aur si la care daca aveai skill reuseai sa nu te faci cu degete albastre. Imi aduc aminte sentimentul aproape religios cu care il umpleam, puneam calimara, sugativa, toate componentele frumos aranjate pe masa (OCD much?!) si treceam la treaba. Nu stiu, scrisul cu un stilou de calitate nu cred ca se compara cu nimic, imi pare rau pe undeva ca ai mei astia mici n-au sa experimenteze niciodata "adrenalina" asta… 😀 Desi, cine stie, pastrez undeva (intr-o cutie de tabla care a adapostit tigari pe vremurile imemoriale in care fumam) un stilou superb, Parker, din ala "adevarat", poate am sa-i initiez vreodata si pe copii in arta asta 🙂

  4. Anonim spune:

    of, nu-mi aduce aminte! stiloul meu a decedat in anul in care am plecat la facultate. d-ala chinezesc, cu un soi de pompita. il aveam din clasa a doua sau a treia, scria absolut minunat, lin, curat, fara figuri. (numai la mine; nimeni altcineva nu mai nimerea pozitia penitei). mi l-a luat frate-meu (inca in liceu la momentul ala) in prima zi de scoala, s-a jucat, sau i-a fost aruncat ghiozdanul; stiloul meu s-a frant intr-un mod in care nu mai putea fi reparat. am plans cu lacrimi de crocodil.
    n-am mai gasit nimic pe plac si mi-am stricat scrisul cu pixuri.
    ady

Lasă un răspuns