am crezut că le-am văzut pe toate (sirop)

Foto: Pixabay

Am adunat de-a lungul vremii multe priviri de bărbați. Îndrăgostite sau indiferente, disperate ori superioare, drăgăstoase, fericite, îngrijorate, tâmpe – toată paleta mi s-a închegat într-o colecție de priviri lăsate de bărbații care s-au perindat prin viața mea.
Mi-amintesc privirea înamorată și plină de speranțe, care nu mă scăpa din ochi oriunde mă aflam. Mereu ațintită asupra mea, m-ar fi găsit și-n gaură de șarpe. Proaspătă, limpede și de-o naivitate pe care numai vârsta ți-o asigură. Sau privirea disprețuitoare care ustură când te atinge, dureroasă și rece ca lama unui cuțit. Cea neliniștită, căutând soluție când viața te pune la încercare. Cea plină de orgoliu, menită să înspăimânte. Privirea dărâmată când i-am spus că nu putem fi împreună, privirea în extaz, privirea cu reproș, privirea dementă când l-am părăsit, privirea ezitantă când m-a părăsit… Credeam că le-am văzut pe toate.
Dar am surprins bărbatul privind o altă ființă cum pe mine nu m-a privit niciodată. Cu infinită blândețe, sinceritate și curat abandon, un altfel de iubire, ceva superior privirilor dintre femei și bărbați. În privirea lui largă și caldă ea încăpea toată, se cuibărea și se alinta. Ființa ei fragilă îi captase toată atenția, îi luase privirea prizonieră și o ținea strâns, se juca cu ea și o mânuia ca pe o marionetă. Era ca și cum sub ochii mei niște benzi invizibile de beatitudine se țeseau tot mai strâns în jurul lor, iar eu le percepeam fericirea din afară.
Am crezut că am văzut toate felurile în care un bărbat poate privi o femeie. Însă abia acum descopăr cum arată privirea unui tată când se uită la copila sa.