nocturne
În patru labe, urmărind fundul mâțului prin toată casa. Pastile zdrobite în seringi date pe gura, haine de schimb de fiecare dată. Consulturi veterinare la telefon și via facebook. Pisic extrem de cooperant, ne-or fi dat altul? Emoții, stat la pândă. Litiera s-a umezit, apoi s-a udat.
În timp ce răsuflăm ușurați, copila face febră. De mult nu s-a mai întâmplat. E lipită de mine, smiorcăită. Fugi după niște sirop, s-avem în casă, că vine noaptea. Febra crește, mi-amintesc că fata nu acceptă siropul. Maică-mea insistă că astă vară ar fi luat. Forțez copil să ia siropul. Vomită. Pe ea, pe mine, pe jos. Ne schimbăm.
Adoarme pe mine, e fierbinte. Miezul nopții, o las la taică-său. Mă schimb, îi dau tratamentul pisoiului, verific litiera, e bine. Mă schimb înapoi în haine de copilă, aproape adorm. Fata scâncește, frige, o pândesc cu termometrul, stau cu supozitorul pregătit. Prea târziu, fata vomită. Pe ea, pe mine, pe pat. E speriată, plânge. Ne schimbăm, tatăl rezolvă așternturile.
Lipită, fierbinte, scâncindă, pe mine. Mă uit la ceas, peste două ore mă așteaptă puseul următor. Mă împinge, mă lovește în somn, nu știe ce-i cu ea. Frige, aștept cu prosopul, adoarme.
Afară s-a luminat, la ferestrele balconului e strat gros de zăpadă. O fi nins până la etajul zece?
Fata doarme, i-a scăzut febra. Mă împiedic spre baie, ceracănele sunt cât casa, ochii mici, litiera e udă. Curăț, mă schimb în haine de infirmieră veterinară, prepar tratament, administrez pisoiului. Mă schimb înapoi, e liniște, casa e încremenită între vise și zi.
Mă strecor înapoi în pat. Sunt obosită, ține-mă în brațe.
virtual hugs Mara!
Sa fiti bine! Mai scrie cate un update ab und zu.
o vacanta de vis 🙁 sanatate tuturor.
roxana
draga mara,
esti formidabila……bloguri cu miiiiiileeeeee……har mai rar……ptr mine, tu esti……cu har
ai grija de tine(voi, inclusiv bibi…..) si la multi ani…..
măi, tu ce-ai băut de sărbători? 🙂
…..ei lasa…………
pupici,
and all is good, you know:)
Esti o femeie puternica, felicitari!!! Vor fi si altii alaturi de tine cand ai nevoie
Sa speram ca zilele/noptile grele sunt putine si "scurte", iti doresc multa sanatate tie, familiei, celor dragi si tuturor "pacientilor" tai
Acum, somnique usor,
Maria
Multumesc de urări, mult bine că doresc și vouă.
Ca update: Bibil urinează cheaguri de sânge și refuză mâncarea. Sper să fie ok.
Vera: După o noapte și o zi de febră nu mai are nimic. Niciun alt simptom. Nu înțeleg ce-a fost, dar bine că nu mai e.
Un an nou bun! Și frumos și vesel! 🙂
E posbil Bibil sa fi facut cistita pe baza de stres (idiopathic cystisis (FIC)); am citit ca trece de la sine in 5-10 zile. I'm not a doc though, just the powerof internet
http://www.catforum.com/forum/38-health-nutrition/124638-bloody-urine-after-catheterization.html
http://www.icatcare.org:8080/advice/cat-health/feline-idiopathic-cystitis-fic
Am citit si eu, dar nu cred ca e de la stres, e de la struvitii aia care-i blocheaza uretra. Acum iar n-a mai facut de dimineata, iar sunt ingrijorata. Plus ca nu mananca. Of!