ei cum mă văd?

You may also like...

7 Responses

  1. Tommy spune:

    Uite problema spinoasa. Cred ca am mai zis pe aici, eu nu am copii. Cel putin nu inca. Dar ca om crescut in familie cu oameni cu depresii si anxietati negate si neacceptate si-n ziua de azi, si om care s-a luptat cam jumatate din viata cu depresii si anxietate, de multe ori m-am intrebat daca n-ar fi mai bine sa raman asa, fara copii. Mai bine pentru ei, pentru copiii aia. Sunt urate gandurile de genul asta, cand nu ai niciun raspuns.

    • Anonim spune:

      Cat de bine te inteleg, Tommy. Idem.

    • mara spune:

      Ioi, nu știu, că-i tare complex. Mie Max mi-a rezolvat o mare parte din problemele de la mansardă. Doar că nu definitiv și nu tot. Mă gândeam că restul le rezolvă Vera, dar nu, se pare că nu contează numărul puradeilor în treaba asta. :)) Naiba știe! Oricum, copiii mă pun pe gânduri despre mine, ceea ce tot e bine.

  2. Lili spune:

    Eu cred ca suntem infinit mai buni cu ei in viata noastra….decat fara ei. Mama mea s-a schimbat radical, dupa 50 de ani. Asta nu inseamna ca nu au existat momente tensionate intre noi. Viata este o insiruire de intamplari, bune si rele, din care, fiecare invata cate ceva, mai devreme sau mai tarziu. Cine nu poate avea copii din cauza unor probleme medicale, sufera toata viata…. Mie-mi pare rau, ca nu am facut copilul inainte de 30 de ani.
    Mara draga, nu esti un exemplu negativ pentru copii tai. Cel mai important lucru pentru ei, este iubirea pe care le-o aratam si timpul petrecut impreuna. Nu cred ca o oala cu mancare, face diferenta…. Toti avem plusuri si minusuri. Chestia cu depresia, nervii, certurile, tipetele…acolo e buba si trebuie lucrat. Acesta e punctul meu de vedere.

    • mara spune:

      Poate că sunt eu prea perfecționistă și vreau să fac totul cum trebuie, doar că asta e imposibil. 🙂 Poate că aici trebuie să lucrez la anu'? Să fiu mai îngăduitare cu mine?

Lasă un răspuns