oul ecologic
Am fost de acord să testez un ou. Un ou eco mai exact, adică un eco-egg. Este o chestie pe care o bagi în mașina de spălat în loc de detergent, o metodă de spălat alternativă. Eram curioasă, căci n-am folosit niciodată așa ceva. Să nu mor prost, mi-am zis.
Mi-amintesc când avea copilul cel mare vreo lună-două și se cojea tot, mă panicasem cumplit și mi-am luat de la farmacie niște detergent special cu care să-i spăl hainele. Nu mai știu cum se chema, dar mi-amintesc că a fost groaznic de scump și nu prea mi-l permiteam. Noroc că spuzeala i-a trecut repede și nici n-a mai făcut de-atunci așa ceva. La al doilea copil mă pregătisem deja sufletește pentru dermatite, iar cineva mi-a povestit de niște nuci de spălat ecologice. N-a mai fost cazul, căci fata n-are sensibilități de contact (ea doar la soare e alergică, dar asta e altă poveste), așa că n-am mai luat. Acum copiii-s mari, ne spălăm rufele la comun, dar tot eram curioasă să văd cum funcționează detergenții ăștia ecologici. Să nu mor prost.
![]() |
Iată oul ecologic, pe numele său „eco-egg”. |
E chiar un ou. Din plastic, cu găurele, plin cu biluțe mici de detergent, pelete pe numele lor. Sunt două tipuri de pelete, de culori diferite, cu turmalină și molecule ionizate, care se activează în apă, în fine, ideea e că chestiile acelea mici din ou se dizolvă în apă și spală hainele. Ecologic și hipoalergenic. Vâri oul printre haine și-i dai mașinii să spele ciclul dorit. Și scoți hainele curate. Dar mai bine să vedem care-s plusurile și care-s minusurile acestei metode de spălat eco.
Avantaje:
• Eco-friendly (materialele plastice din care e făcut oul sunt 100% recyclable)
• Fără chimicale dure (povestea cu peletele)
• Hipoalergenic, recomandat pentru bebeluși și adulți cu piele sensibil (zice National Eczema Society and Allergy UK)
• Economic (peletele dintr-un ou durează 54 de spălări, după care trebuie înlocuite. Sincer, n-am spălat decât de vreo 7 ori cu oul – inclusiv rufe albe și a spălat ok –, dar presupun că dacă nu-l uiți în apă să se dizolve peletele, ține ce promite. Oricum, pe instrucțiunile atașate poți bifa fiecare spălare, ca să te convingi.)
• Nu face zgomot, cum m-am temut inițial. Adică se aude vag dacă ciulești urechile, dar nicidecum nu se lovește oul de toți pereții și zdrăngăne, cum credeam eu.
• Se folosește simplu, arunci oul între rufe, iar când ai terminat cu el, îl pui undeva în baie până când ai din nou nevoie (doar să fie un loc uscat)
• E simpatic.
Dezavantaje:
• Nu spală peste 60ºC.
• Trebuie să nu umpli mașina prea tare, căci oul are nevoie să circule printre haine. Setarea cu apă redusă nu se recomandă, căci peletele au nevoie de apă suficientă pentru a se activa.
• Nu scoate petele încăpățânate (aici e nevoie de ceva stain remover), dar asta se întâmplă și la detergenții obișnuiți.
• La prima spălare a lăsat niște urme albe, dar e posibil să fi fost din cauză că n-am scos biluțele din punguță, scrie pe ambalaj că punga se dizolvă în apă și voiam să testez. Oricum, de la a doua spălare n-a mai lăsat urme.
Concluzie:
Este genul de detergent ideal pentru nou-născuți, copii sau persoane cu piele sensibilă, și pentru persoanele cu conștiință eco, în general.
Pe eco-egg îl găsiți pe babyneeds.ro. Iar dacă v-am trezit curiozitatea și vreți să-l încercați și voi, aflați că avem de dat cadou un eco-egg. Cu alte cuvinte, dacă doriți ca oul din imagine să vină la voi, lăsați un comentariu mai jos. Concursul va dura de astăzi până la sfârșitul anului, apoi tragem la sorți câștigătorul.
Buna! M-ai cam suparat cu postarea asta. Adica eu care am incercat toti det ecologi posibili nu am auzit de oul asta? Hmmmm :)))))
O sa-l incerc sigur, daca il mai si castig ar fi super!
Craciun fericit!
Crăciun fericit și ție! 🙂
Buna Maaaraaa!! Eu ii spal fetitei acum cu nuci 🙂 dar oul sigur as vrea sa il incerc 🙂 Sarbatori frumose!!!
Și ție! 🙂
Chiar m-ar interesa oul, mai ales ca am ceva probleme dermatologice cu cea mica.
Craciun fericit!
O, sper să treacă repede. 🙁
Crăciun fericit și vouă!
Foarte interesant! N-ar strica sa-l incerc!
Si mie mi se pare foarte interesant si as vrea sa il incerc. Am vazut ca exista in 3 variante , fara miros , prietenos cu bumbacul si cu miros de prinavara . Toate sunt potrivite pentru nou-nascuti ? Cel prietenos cu bumbacul poate fi folosit fara probleme si pe haine din alte materiale ? Multumesc !
Da, pe toate variantele scrie că sunt hipoalergenice. În rest nu știu exact să-ți spun cum e cu ele, poate găsești mai multe info pe site-ul lor. Eu am observat că hainele nu au un parfum când le scoți, cum se simte la detergenții obișnuiți. Și am spălat și bumbac, și chestii sintetice, și albe, și colorate, și lână, ba chiar și o jachetă de iarnă am spălat (mi-a vomitat cea mică în taxi direct pe mine) și totul s-a comportat normal.
Să nu se înțeleagă că le-am băgat pe toate la grămadă!!! :)))
Am incercat nucile, dar nu mi s-au parut prea eficiente la haine albe… As incerca si oul asta! Multumiri petru concurs! Camelia D.
Sincer, n-am băgat haine albe pătate, căci n-am avut, doar niște tricouri de școală de la băiat. Dar nu cred că spală petele de suc de fructe și mâncare de pe body-urile albe. E nevoie de înălbitori pentru asta.
Foarte interesant oul! Particip si eu la concurs.
Sarbatori frumoase!
Cristina B
Și ție! 🙂
Ce interesant! Mi-ar placea sa il incerc, nu am folosit inca nici un tip de detergent ecologic.
Buna, Mara
Cand ne-ai intrebat mai devreme despre concursuri mi-am zis ca mi-e totuna pt. ca n-am participat niciodata pana acum. Si vii acum cu ceva ce chiar mi-as dori sa castig. 🙂
Iti doresc Craciun fericit!
Mihaela T
N-am incercat inca niciun detergent ecologic, dar sunt curioasa sa testez 🙂
Ma inscriu si eu! Poate elimin astfel cutiile de detergenti de tot felul de prin casa.
Hai ca daca am cistigat de ziua mea, fortez norocul si de Craciun. Si de data asta stiu si pt cine il vreau. Am o nepoata care o sa devina in scurt timp mama si careia i ar prinde tare bine. Te pup. Sarbatori frumoase iti doresc.
Îmi doresc si eu eco oul
Si eu vreau oul:)
Ce mai ou :)) Nici nu am auzit de el, noroc cu tine 🙂
Sunt curioasa.
M-ai facut curioasa. Ma bag si eu. Irina Radu
Mara, mi-as dori foarte mult oul asta. Vladimir are pielea sensibila si nu suporta orice detergent. Si nici contactul pe piele cu orice fel de material nu-i prieste decat bumbac 100% si acela in tesatura fina. Daca n-om fi castigatorii, rogu-te, spune-ne, de unde l-am putea cumpara? Oare in Italia s-o gasi?! Diana, mama de Vladimir Aaaa, out of topic: sanatate la mat si cauta-l pe dr. Catalin Andreescu de la cabinetul din blocul B2 langa metrou Titan. Zii ca te-am trimis eu ( Diana Schiau). Mi-a salvat si mie mata de aceeasi chestie. An Nou fericit! <3
Eu il folosesc de 2-3 luni si sunt foarte multumita de ou. Am renuntat la orice alt detergent. In plus e si economic 🙂
Tot de aici l-am luat:
http://www.babyneeds.ro/ecoegg