miscelanoase
Aseară am adormit cu o lumânare aprinsă. A găsit-o GG de dimineață, ardea încă, și s-a uitat cu reproș la mine, pentru că eu am fost cea care s-a culcat ultima și a stins lumina. De fapt, tocmai asta e, că nu am stins lumina. Vreau să zic că e numai și numai vina lui, pentru că a lăsat aprinse niște beculețe aseară și, dacă nu erau ele, eu vedeam lumânarea, dar din cauza lor n-am văzut-o și na, am dormit cu ea. Bine că n-am luat foc.
Ne dor speții. Adică pe el îl doare spatele pentru că a adus-o în brațe pe fată de la piață până acasă, căci domnișoara s-a pus de-a curmezișul decretând că vrea să fie dusă în brațe și GG a acceptat. Pe mine mă doare pentru că nu mi-am mai făcut exercițiile de ceva vreme încoace, după care am stat cu fata în spinare (cu manduca) prin bucătărie, căci din nou curmezișul și eu am acceptat și acum sunt praf. Așa că pe amândoi ne dor speții. Niște fraieri.
Văzui că la întrebarea mea despre dacă-vă-plac-concursurile-pe-blog-și-vreți-să-mai-facem, 50% dintre dvs ați zis că da, mai vreți. Doar 7% dintre cititori s-au declarat deranjați de acest gen de postări, iar 42% au zis că le este fix perpendicular. Prin urmare, mă gândesc să mai facem, că pare distractiv din când în când.
Am citit o carte care mi-a plăcut într-o oarecare măsură, se cheamă „Împăratul Portugaliei“ de Selma Lagerloef, nici nu știu de unde a răsărit în bibliotecă. Eu nu citisem decât Nils Holgerson de ea, și asta acum o mie de ani. E o poveste nordică despre dragostea unui tată, un soi de parabolă despre părinți și copii. Limbaj tipic, sec și auster, n-am mai citit de mult un nordic.
Iar azi am dormit până la zece!!!
Vezi, de aia ma tem eu de lumanari. Drept pentru care o fac tampita: le cumpar, imi fac aranjamente dragute cu ele, si le tin asa, nu le aprind :)) Anul asta am gasit 2 lumanari de la Craciunul de acum 3 ani. Si m-am hotarat: gata, frate, le dau foc.
Cat despre spate, suntem (minim) trei. Ce exercitii faci? ceva de kineto? Eu ma mai dreg perioada asta cu masaj in zona lombara. Cu diclofenac. Miam miam bun bun :))
fac o faza tampita, voiam sa spun
Mie îmi plac mult lumânările, avem casa plină, dar e adevărat că de când o avem pe Vera, n-am mai prea aprins, căci copil mic și foc nu-i combinație bună. Acum însă a mai crescut și pot să dau foc la casă. :))
Mi-am făcut eu un șir de exerciții pentru mine, încercate de-a lungul anilor, pentru mușchii spatelui, simple și foarte eficiente. Posibil să nu se potrivească oricui, la mine sunt țintite pe grupele de mușchi unde am probleme. Pe restul le ignor cu grație.