viața cu copii nu e doar lapte și miere. ba este dacă ești șmecheră!
Uitasem asta. Prea erau toate frumoase, roz, în ultima vreme. Dar iată că a plecat mama la Brașov cu treburi, iar eu mi-am luat o săptămână de concediu să stau cu copiii. Să petrec niște quality time cu ei. Să le dedic din mine mai mult decât de obicei. Mare greșeală! Se pare că mi-am ales prost momentul.
Fata mea trece printr-o nouă etapă de tantrumuri violente. Când nu i se face pe plac, începe să țipe, să plângă (uneori cu lacrimi, alteori fără, în funcție de nivelul de frustrare), să dea din picioare, să tragă lucruri sau să arunce. Bineînțeles că am tot folosit și epuizat metodele din cărți, cu datul să aleagă, distrasul atenției etc. Nu merg, fratele meu. Sau dacă avem marele noroc să inventăm ceva nou care să țină, ține exact atât până a epuizat activitatea – după care își amintește din nou că acum un sfert de oră n-am vrut s-o las să-mi smulgă lanțul de la gât sau să-i strice lui Max ceva prin cameră și pune-te din nou pe jale. Astăzi am pedepsit-o pentru prima oară în viața ei de copchil atașat, am luat-o pe sus, am dus-o pe balcon (balconul nostru e tip cameră, cu covor pufos și fotoliu, bate soarele, e cald) și i-am zis să stea acolo până se calmează. Ghici ce? S-a calmat.
Ghinionul meu este că, în momentele de liniște – căci nu zbiară chiar non stop – frate-său mai mare, în vacanță fiind dar nu cu acces nelimitat la tabletă, se plictisește și o provoacă. Deși i-am explicat de „n“ ori – și nu e prost, pricepe repede – că nu e cazul s-o provoace, că ea nu pricepe încă glumele lui și ia orice în serios, pur și simplu nu se poate abține sau „uită“. De unde tragem concluzia că după vârsta de 9 ani memoria copiilor se diminuează considerabil.
Noaptea doarme cu mine și cu GG, că dacă mama e plecată n-o să doarmă domnișoara singură în cameră, nu? Căci doar are nevoie de cineva care-i oferă sticlă cu lapte în toiul nopții (da, doamnelor și domnilor, copilul ăsta încă mai bea lapte noaptea, fir-ar să fie!!!), de cineva care-i oferă suzeta – dar nu oricare, căci din 3-4 suzete risipite prin pat, doar una singură se acceptă la momentul respectiv, iar criteriile sunt aleatorii – , dar mai presus de orice, are nevoie de cineva pe care să-l împingă. Căci trebuie spus, primadona noastră și-a format prostul obicei să „împingă“ noaptea. Cu picioarele. În bot, dacă se poate. Acuma, dormind cu maică-mea, au destul loc doar ele două, iar când fata se pune de-a curmezișul și împinge în semi-somn din perete în bunică, mama totuși nu cade din pat. Cu noi însă doarme la mijloc. Se proptește cu capul în mine și cu picioarele în bietul GG (sau invers) și dă-i și împinge. Cu acompaniament de scâncete, desigur, doar nu credeați că această măsurare de forțe se petrece în liniște, nu, e cu tam-tam. Ba uneori ne comunică și foarte explicit: „Is will stossen!“ (Vreau să împing!), deci nu e ca și cum ar avea un coșmar (în fiecare noapte coșmarul cu împinsul, mă lași?). Și pe lângă că ne enervează și ne doare, suntem și în pericol să cădem din pat. Dimineața ne trezim cu cearcăne adânci și vânătăi.
In fine, ideea e că după două zile, două zile de concediu început cu cele mai bune intenții din partea mea, sunt cu nervii praf. Deja simt că cedez nervos, am ridicat tonul de câteva ori la ei (mint, am țipat de-a dreptul). Ceea ce pe moment n-a ajutat deloc – decât poate pe mine, să mă descarc. Totuși, când am strigat a nu știu câta oară „Fiecare în câte-o cameră!“ s-au potolit.
Acum fata doarme, e liniște. Băiatul e pașnic cu Lego. Iar eu m-am descărcat.
Textul de mai sus e scris alatăieri. Între timp lucrurile s-au mai așezat. Băiatului i-am chemat un coleg de clasă la noi pentru vreo două zile și de-atunci e liniște în casă. Nu mai necăjește nimeni fata, nu mai joacă nimeni baschet în jurul televizorului, doar tabletele s-au cam încins, dar avem o înțelegere: notat pe hârtie când intri și când ieși din tabletă, nu mai mult de o oră șnur, nu mai mult de trei ore pe zi. După care cei doi tabletagii se vor muta acasă la celălalt, tot pentru vreo două zile. Win/win.
Fata doarme de două nopți în pătuțul ei de copii, plasat lângă al nostru, și în care n-a dormit până acum nicio noapte de doi ani și aproape patru luni și care a funcționat doar pe post de cutie uriașă pentru jucării. La început a strâmbat din nas și a făcut tarantele, dar când s-a convins că, dacă nu face ca mine, nici desene animate nu mai pupă, s-a executat (da, am practicat șantajul). Și doamne, ce bine doarme singură, ce bine dormim și noi! Rămân la părerea că bed-sharing-ul (deși l-am practicat intens din neavut încotro) este divin seara când adoarme pruncul și dimineața pentru giugiuleli cu dânsul, dar nu pe parcursul nopții.
Howgh!
P.S. Am rezolvat-o și cu „tantrumurile“. Îi dau cu ignore. După câteva minute de zbierete, se plictisește și își schimbă tonul (de la o secundă la alta, atenție!) cu unul mieros, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ha! Știam eu că joacă teatru!
sa stii ca nu cred ca uita (fratii mai mari de 9 ani), ci isi harjonesc intentionat fratii mai mici. ah, cate teorii ii mai tin si eu lui Horica sa nu l mai chinuie pe Felix INTENTIONAT
Aha, ok, am înțeles, și cam pe la ce vârstă încetează hârjoneala intenționată? Ca să știu pe ce perioadă să-mi fac comandă de calmante.
nu stiu 🙂
Nu cred sa inceteze prea curand, pentru ca, dupa ce mai creste al mare si se plictiseste de provocat/ isi gaseste altceva de facut, cred ca incepe ala micu sa hartuiasca :D. De altfel, cumva, la mine asta mica il cam hartuieste pe frate-su deja: asta isi asambleaza campul de bataie cu tot felul de marafeturi, ea trage unul degeaba si, cand vede ca asta ia foc, incepe sa se joace cu nervii lui. Nici el nu ramane dator, totusi :P.
Care-o fi faza cu suzetele gramada, ca si Ioana cere doua (atata stie ea sa spuna cand is mai multe, "doaua", dar pot fi si trei, si patru, cate gaseste si poate aduna de prin casa) si nu se simte bine pana nu sta cu ele gramada-n pat.
Mie-mi place sa dorm cu ei, chit ca in ultima vreme le-am instalat un pat d-ala suprapus si, jos fiind mai lat, am loc langa Ioana, chestie care mi-a paradit spatele, ca salteaua aia e facuta pt maximum 35 kg, nu 55+, cat am eu :D. Si cel mai misto e cand dormim o mama+doi copii pe un pat de 120 cm, in timp ce pe ala de 180 de cm latime se lafaie taica-su singur.
Mi s-a întâmplat de vreo două ori în toiul nopții să nu mai pot de dureri de spate și să plec la Max în cameră (care are paturi suprapuse) și s-o las pe Vera cu taxu în pat.
Stiam eu ca e greu pana iti intri in mana…apoi le rezolvi tu pe toate…intr-un fel sau altul:))
Ramona
Daaa, toleranța mea ține așa, vreo 2-3 zile, după care fac ravagii. :))
Adevărul e că de regulă stau cu mama copiii și, fiind bunică, îi răsfață. Și când sunt 3 adulți în casă e ușor pentru un copil să-i jongleze și să-i manipuleze. Acum, că au rămas o săptămână cu mine, s-a schimbat regimul. 😉
A-ha-ha….vreau sa imping 😀 Poate are nevoie de miscare fata, de ce nu o inscrieti la ceva sporturi de contact? Lupte greco-romane, rugby…. 😀
M.
Cred că ai dreptate. Oricum e obișnuită să fie împinsă, pălmuită (în joacă, de fraxu), hârjonită, să primească mingi în cap, o mai mușcă și Izgubilul… Să vezi numai când o lăsa asta să iasă "the inner princess" din ea când o supăra-o careva la grădi…
:)))))))))))) Excelent, Mara! Hai ca mai e umpic si trece de 6 ani si se potoleste… si atunci numa' bine intra Max la pubertate d-aia… Pupa mama pe ei de frumosi!
Da, mă gândeam deja în iunie să nu-i pun 3 lumânări pe tort, ci 6, poate mai accelerăm un pic treburile. :))))
eu am trei (am mai comentat pe aici) un baiat de 9 ani si doua fete de 5 respectiv de 2 ani. turbeeeeeeeeez cind incepe baiatul sa le tachineze pe amindoua. degeaba ii explic ca si tine, ii spun celei de 5 ani sa rida sau sa dea ignore cind o ia in primire, tine o vreme apoi uita si dai tipete amindoua, maaaaaaami uite ce a zis si facut Luca, maaaaaaami!!!! vara, afara era ok, afara sint super cuminti toti dar in casa se turbeaza unul pe altul de la ora 5 cind se intilnesc si nici eu nu sint prea inventiva. si mai nou a inceput cea mare de 5 ani sa o zgindare pe cea mica! e greu dar si frumos. astept sa mai creasca fiecare pe segmental lui si sa vedem ca se mai potolesc. sper…eu (doina)
Eu zic să-ți faci un blog, ajută mult. :))))
Draga Doina, asa eram si noi la mama acasa, doua fete si frate mai mare. Si in ziua de astazi, cand unii au trecut deja de 40 de ani, si altele se apropie vertiginos de respectiva varsta, frate-meu continua sa ne tachineze, faca misto de noi, sa ne apese pe butoanele sensibile de cate ori ne intalnim toti in casa parinteasca 😀 Din fericire, noi doua nu mai plangem la fel de repede ca in copilarie, deci frate-meu nu mai are aceeasi satisfactie 😀
M.
pai asta astept si eu sa creasca si sa se tachineze la modul intelligent ca sa zic asa. il intreb zi-mi si mie de ce faci asa ca sa inteleg. zice :pai imi place cum se agita si tipa! si cind cea de 5 ani ii mai da replica nu-I convine, se vede, o ia pe cea mica. da' nu ma pling ! mi-as face blog dar nu prea am talent la povestit ca voi. mi-e drag cind va citesc pe voi toate ! (doina)
doina, ți-am dedicat o poză pe facebook, in ton cu postarea :)))
multumesc mult! dar sa stii ca spre rusinea mea nu am facebook
oricum esti o draguta!
No, atunci ți-o descriu. Erau două poze, una cu un ou cu textul „This is your brain" și a doua cu același ou călcat în picioare, terci, cu textul "This is your brain with three kids" 😀
m-ai facut sa rid in hohote! multumesc! (doina)
Si al meu ne impinge si tipa, plange daca nu reuseste. E inca micut (1 an si 5 luni) si nu vorbeste, dar tare as vrea sa stiu de ce ne impinge. Noi ne-am propus sa-l mutam in patutul lui de maine, sper sa si reusim.
Aha, carevasazică aceleași apucături, hmm. Păi, succes! :)))
:))))) dă-mi voie să râd… şi eu am trecut cu asta. A mers cu.ignore până m-au lăsat nervii. Iar timpanele-mi sunt al naibii de sensibile! Dar când vâd la alții a este scrne râd, că sunt departe de "muzică".