scurtă listă cu motive pentru care sunt o mamă absolut grozavă*
*listă întocmită mai demult, când probabil îmi muriseră lăudătorii și simțeam nevoia a mă ridica în slăvi singură. 🙂
• Îi ascult de fiecare dată când vin să-mi spună ceva, îi încurajez să comunice. Nu e valabil când lucrez și ei știu asta, se plictisesc și vin să se bage în seamă aiurea.
• Dorm cu ei când sunt bolnavi, chiar dacă unii sunt deja mari. E tare bine să fie mama lângă tine când ți-e rău, să te țină de mână, de frunte sau de burtă.
• Îi scot, pe cât posibil, în fiecare seară la o scurtă plimbare de jumătate de oră în parc, chiar dacă sunt ruptă după o zi de muncă și mă mai așteaptă o bucătărie murdară și rufe de sortat. Sau aranjez să fie scoși.
• Insist să se spele pe dinți înainte de culcare, chiar dacă ora e înaintată, plapuma deja trasă până-n vârful nasului și de sub ea se aude un „numai de data asta, că-s taaare obosit“
• Îi învăț să fie toleranți cu oamenii din jur și prietenoși. Să dea o șansă fiecărui om, să nu facă discriminări în funcție de venit, culoarea pielii sau alte alea.
• Îi învăț că există un Dumnezeu, dar că el este deasupra tuturor religiilor. Le explic că religiile sunt periculoase, căci ele pot aduce moartea.
• Citesc cărți de parenting, învăț și aplic. Nu iau de bun absolut tot ce găsesc în ele, dar în cea mai mare măsură îmi sunt un ghid excelent.
• Nu-mi mint niciodată copiii, chiar și atunci când adevărul este dureros sau în situațiile în care a trânti o mică minciună ar fi mai comod pentru toată lumea.
• Mențin o relație bună cu tatăl lor sau cu bunicii, pentru că un copil are nevoie să-și construiască relații de familie cu cât mai mulți oameni care-l iubesc și care-i pot oferi din experiența lor.
• Când sunt nervoși, îi las să țipe sau să trântească ușa, să se descarce. Și eu am momente în care simt că explodez și urlu. Întotdeauna discutăm incidentul după și ne cerem scuze.
• Nu-i descurajez, nu-i fac de rușine, nu le subliniez cusururile. Tragem pe calități și puncte tari.
• Merg cu ei la ore de sport chiar dacă n-am chef.
• Încerc să le fiu un exemplu și încerc să nu cer de la ei să facă lucruri pe care eu însămi nu le fac.
Absolut, dar ABSOLUT grozava 🙂
Sunt copii norocosi.
Vai, dar mulțumim, așa, așa, cântați-ne în strună, căci mult ne place. :))
Eu de regula sunt mai pe gluma, dar acum intreb serios: cum le explici despre religii si Dumnezeu? Si de la ce varsta? Ma tot gandesc ca a venit vremea sa ii explic cate ceva, deocamdata stie doar de la bunici despre Doamne-Doamne
Păi, parcă pe la 4 ani a început povestea cu spaima de moarte. Și-atunci am contracarat cu norișorii pufoși din cer de la DD, unde se duc oamenii când mor și se uită pe Pâmânt ca la cinematograf. Pe la vreo 6 ani a început să fie interesat de unde venim, așa că i-am servit-o pe-aia cu religii vs. big bang. Iar de pe la 7, când au început cu religia la școală, l-am introdus în ecuație și pe Allah (că tot e pă trend IS-ul) și ce mai pică prin discuții, Buddha, zei din filme, mitologie germanică sau greacă, alandala, varză de Bruxelles. Are timp să și le aranjeze singur în cap, de-a lungul anilor, important e să-i pară interesant.
Inseamna ca putem sa o luam usurel, nu e cazul musai de Istoria religiilor pe scurt la 4 ani :). El deja pune intrebari, dar e clar ca raspunsurile trebuie adaptate varstei ca sa nu ii fac mintea varza …
Evident că nu. Când începe să întrebe înseamnă că e interesat și tu îi răspunzi adecvat vârstei.
Super ok lista ta, e cam ce-ar trebui sa stie orice parinte care se respecta. Si AlinaD, la noi au inceput discutiile foarte aprofundate despre Doamne-Doamne pe la 6 ani… dar de atunci nu s-au oprit 🙂 La noi problema mare e sa-i explic copilului lucrurile in asa fel incat sa nu contrazic dogma catolica de la scoala (ca doar l-am dat la scoala catolica intentionat, stiind ca o sa faca religie si stiind ce afla acolo), dar nici sa nu dau cu evolutionismul pe geam, ca eu sunt fana Darwin si tehnologie si stiinta 😉 Devine din ce in ce mai spinoasa problema, inca n-am ajuns la conflicte majore dar nu stiu cum o sa evoluam pe viitor :-)))
Si la noi e o problema asta …pentru ca imediat ce ii explic ceva care incepe cu "unii oameni cred ca …" vine si intrebarea: "dar tu, mami, ce crezi despre asta? " 🙂
Eu îi explic mereu ambele variante (sau mai multe când e cazul) și-l las pe el să aleagă. Dar sigur că cei mici tind în general să creadă ce cred și părinții. Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să fi auzit măcar și de celelalte opțiuni.
Foarte buna lista…ar trebui sa o printez si sa o pun pe oglinda sa o vad in fiecare dimineata….
Multumesc
Ramona
Cel mai bine ar fi să-ți faci una personală, cred că ajută și mai mult. Și poate iese chiar mai lungă decât a mea :))