viena

Aveam vreo 22 de ani și primisem o bursă în Viena, eram în ultimul an de facultate. Am stat acolo patru luni. Patru dintre cele mai frumoase luni ale tinereții mele.
La început nu m-a încântat deloc ideea că trebuie să-mi schimb locul pentru un întreg anotimp. Lăsam acasă un iubit și sufeream cumplit după el. Aplicasem pentru bursă din spirit de turmă – mă dusesem cu toată grupa – nu știam prea multe despre Viena și, la drept vorbind, nici nu prea mă interesa. Era prin ’97, nu știam noi ce e internetul pe-atunci, nici telefoane mobile n-aveam, iar accesul la informație era redus. Știam despre Viena că era orașul ăla cu valsuri, în care studiase crema cremelor, dar asta nu mă impresiona deloc, eram prea tânără și prea rebelă. Apoi, treptat, nevoită să-mi petrec zilele acolo, am început să descopăr orașul pas cu pas și m-am îndrăgostit de el. Ziua erau școala și cultura, era Viena veche plină de clădiri impunătoare, trăsuri și parcuri, bătrâni cu aer nobil și porumbei în piațete. Noaptea erau cluburi, baruri și petreceri, era viața underground care pulsa cu bune și rele, erau răsăriturile pe Dunăre și primele raze de soare pe acoperișurile clădirilor. Eram atât de tânără și de lipsită de griji, toată lumea era a mea!
Mult timp după aceea am privit această perioadă ca fiind una dintre cele mai fericite din viața mea. Acum mă reîntorc în Viena după aproape 17 ani, să-mi caut bucăți din suflet lăsate pe-acolo.