oficial îmi merge bine

Sunt oficial în concediu. Două săptămâni. Vom pleca la mare. Nu știu dacă să mă bucur au ba.
Concediul meu a debutat în urlete, căci fata mea trece momentan printr-o fază în care crede că totul i se cuvine, că nimeni nu poate mișca fără voia ei și că trebuie să ne executăm la comandă. În același timp, băiatul meu trece printr-o fază în care o necăjește, o provoacă și o face să zbiere. Iar eu m-am trezit pusă într-o fază în care trebuie să joc rolul mediatorului. Și e al naibii de obositor. Noroc că sunt în concediu și deci am timp de negocieri nesfârșite și explicații repetate, ambele quasi-degeaba, căci am senzația că, de fapt, nu-i interesează ce propovăduiesc eu despre armonia universală și dragostea de aproapele tău, ci-și văd de interesul lor imediat. Normal, îi doar la bașcheți.
Școala de șoferi am agățat-o-n cui pentru moment, după primele două ore de condus. Prima oră s-a desfășurat în spatele blocului, într-o parcare, pe loc, ocazie cu care am aflat unde și câte pedale am, la ce servesc toate acele butoane și manete din jurul locului șoferului și că volanul este rotund. Din nefericire, am avut proasta inspirație să apar în sandale cu toc și instructorul, după ce s-a convins cât sunt de pricepută, a decis că mai bine începem noi să conducem în teniși. A doua oră m-am prezentat, prin urmare, foarte sport în jeanși și teniși. M-a dus undeva departe, printre niște blocuri cu parcări spațioase, unde nu prea erau oameni și am exersat plecarea de pe loc. Vreo oră și jumătate am tot exersat-o, căci nu-mi ieșea nicicum. Omor motorul cu grație din fașă, încă înainte să se miște mașina (să mărturisesc că nici să pornesc motorul cu cheia nu-mi iese?). Așa că am decis ca, obosită de atâtea plecări de pe loc, să-mi iau această vacanță de două săptămâni și să exersez plecarea mental – la asta sunt bună, o, da!
În rest, toate bune și frumoase pe la noi, pe-aici. Ne pregătim de mare, facem bagaje – tot mental, deocamdată – cu cafeaua în mână, scriem liste și chibzuim la organizarea perfectă.