drăgălășenii de seară
– De ce mi-ai aruncat semințele?
– Care semințe?
– Alea din bucătărie.
– Nu era nicio sămânță în bucătărie.
– Ba da, era o pungă cu semințe.
– Eu n-am aruncat nimic.
– Ba da, când ai făcut aseară curat pe masă.
– Nu era nicio pungă cu semințe. Am aruncat niște biscuiți vechi și niște napolitane, atât.
– Și o pungă cu niște semințe în ea.
– Nu era nicio pungă de semințe în bucătărie.
– Ba era. Și mi-ai aruncat-o tu, că așa le arunci tu pe toate, ești nebună.
– N-am aruncat aseară nicio sămânță. Numai biscuiți și napolitane.
Își ia o carte, tace îmbufnat.
– Poate le-ai mâncat aseară și nu-ți mai amintești.
– Nu le-am mâncat!
– Poate le-a mâncat Alin.
– Nu le-a mâncat Alin.
– Acuma, că stau mai bine și mă gândeasc, parcă-mi amintesc de el că ducea ceva la gură.
– Era paharul de bere.
– Dar poate a mâncat și semințele, că merg cu bere. Și dup-aia a aruncat punga.
– Nu le-a mâncat Alin. N-avea cum, că erau mai multe.
– Păi… poate și-a băgat și în buzunare, să aibă pe drum.
– Mi-ai aruncat punga de semințe, las’ că știu eu!
– N-am aruncat nimic!
Îmi iau și eu o carte. Suntem îmbufnați amândoi.
– Auzi? Dar poate le-ai dus pe balcon.
– Nu le-am dus pe niciun balcon!
– De unde știi? Te-ai uitat?
– Nu, dar știu că nu le-am dus.
– Păi, cine știe, poate faci lucruri și nu știi. Adică te-ai gândit că vrei să le mănânci pe balcon și le-ai dus acolo și dup-aia ai uitat.
– Nu-s pe balcon.
– Dar le-ai căutat?
– Nu.
El citește îmbufnat, eu stau cu cartea în mână, căzută pe gânduri. La un moment dat se rățoiește la mine:
– Și-acum ce stai așa?
– Aștept să te duci pe balcon să verifici dacă sunt semințele acolo.
Se ridică furios, se duce în balcon și se întoarce cu punga de semințe, rânjind.
– Erau pe balcon.
– Păi vezi? Ce ți-am zis eu că n-am aruncat nimic, și mă faci nebună. Ramolitule!
"… mi-ai aruncat-o tu, că așa le arunci tu pe toate, ești nebună" :))….cred ca asta aud cel mai des de la domnu' sot. Bine, ca nu doar eu… Certurile astea din nimicuri, le savurez la maxim. Imi vine sa rad cu gura pana la urechi, cand e intepat ca un balon.
Sa stii ca sufar de anxietate de separare, numai cand ma gandesc ca Eia si Max nu-s in Bucuresti…
Max ca Max, că e ditamai hăndrălăul și ne face bine să mai stăm și separați. În plus, știu că se simte mai bine fără mine. Dar de aia mică mi-e tare, tare dor. Și ei de mine, am senzația. În weekend fug la ei.
Si io arunc o gramada de chestii: hrana neconforma dogmelor alimentare oficiale ale familiei, haine si papuci prea vechi de care domnu' nu se poate desparti nicicum, maculatura veche pe care insista sa o pastreze de-a lela ani de zile, etc. Da' nu recunosc niciodata ca eu le-am aruncat. 😀
Maria
Dar eu CHIAR că nu i le aruncasem! Bine, de obicei… cam da… uneori îmi pare și mie rău de lucrurile pe care le arunc. 😀
Haha!
Ca in Sorin Stoica, "O limba comuna", era acolo un cuplu la fel de haios.
Ah, nu știu, caut pe net.