yo! a venit vacanța!

Am gătat a II-a. N-a părut greu, dar noi nici nu prea suntem genul care să ne batem capul cu școala. Sigur, au fost câteva crize de nervi din partea unora, că-s prea multe teme – dar răzlețe, cred că le pot număra pe degetele unei mâini. Și nu pentru că ar fi fost extrem de multe lecții, ci pentru că a pierdut vremea și s-a apucat târziu de ele. Cum îți așterni așa dormi.
Tova de anul ăsta a fost OK. Nici prea dură, nici prea laxă, pare o tipă corectă. Mai multe nu știu să zic despre ea, căci am vorbit rar și scurt. Dar îmi place.
Anul ăsta n-am participat la niciun concurs (nu că anul trecut am fi fost la mai mult de unul), am senzația că nici nu prea mai sunt legale, sau?
Marea evaluare națională ne-a intrat pe-o ureche și ne-a ieșit pe alta, am ignorat-o cu o grație greu de egalat și, pentru că a fost și amânată de minister, s-a nimerit să fie copilul plecat. Ghinion de neșansă, bietul minister a rămas fără atât de importanta evaluare a copilului meu.
Note nu prea știu ce are, sau calificative, cum le zice acum, căci în timpul semestrului nu le trece doamna în carnet și acum, la sfârșit, al meu a uitat să predea carnetul. Dar judecând după foile pe care le-a adus acasă de-a lungul anului, presupun că a promovat. Plus că mi-a zis într-o zi că el și cu Sarah sunt cei mai buni din clasă. Eu mă gândesc că n-o fi chiar așa, o fi plusat el un pic, dar probabil că e printre cei buni. Așa că de data asta n-am ce să pozez, să pun pe blog, decât eventual un carnet gol.
În general îi place să meargă la școală, dar nu-i plac temele. Se înțelege relativ bine cu toți colegii, cu mici excepții. Iar amorul cu ochii albaștri se menține stabil.
Una peste alta, clasa a doua a părut a fi mai ușoară decât a-ntâia, care a fost de acomodare la noua viață și deci un pic mai dificilă pentru el. Singura umbră pe cerul însorit la vacanței sunt temele: de citit vreo 5 cărți la germană (dintre care pe vreo 3 le știe deja) și încă 3 la română. Ceea ce mi se pare OK, căci eu oricum îl frecam cu cititul, fie școală, fie vacanță, și deja s-a obișnuit că e la „impuse“.
E bine, e vacanță și parcă simt și eu o oarecare relaxare că nu trebuie să mă mai trezesc cu noaptea-n cap, să pachețel și mic dejun.
Hai liberare!