vorbe de puradei

You may also like...

6 Responses

  1. Mara, fiecare copil are felul propriu de dezvoltare. La noi în familie fiica mea a vorbit mai greu şi a stâlcit cuvintele, spre distracţia familiei (mai ales cumnatu), pe când nepoata a vorbit corect de la început, de se supăra taică-su (acelaşi cumnat) că nu rămânea nici o fază memorabilă. se ştie că Einstein a vorbit abia la patru ani. toate ca toate dacă nu ai de-a face cu părinţi ciudaţi. spun asta pentru că în acest week-end am cunoscut nişte părinţi care, cică, aveau un copil autist. copilul avea 3 ani iar diagnosticul i se pusese la un an. am întrebat cum naiba a reuşit acel medic să pună un astfel de diagnostic la doar un an. copilul mi se părea normal, reacţiona la tot ce era în jur, venea la tine şi te trăgea de mâna dacă îi plăceai şi altele. vorbea un pic mai stâlcit dar nu mi se părea asta o problemă. ştiam că un asemenea diagnostic se pune după trei ani aşa că mi-am exprimat îndoiala asupra diagnosticului. m-au privit ca pe un animal ciudat. copilul acela avea angajaţi doi terapeuţi şi o bonă. a fost dus la o creşă particulară dar, datorită diagnosticului fusese marginalizat. problemă sesizată de bona aceea cu şapte clase, bonă care făcea mai mult bine copilului decât toţi terapeuţii aceia şi medicii la un loc. sper că s-a înţeles că oamenii aceia aveau bani şi se considerau informaţi (daţi-mi voie să mă îndoiesc). de unde trag concluzia că nu întodeauna informaţiile despre creşterea unui copil fac bine. câte unii n-au măsură.

    • mara spune:

      Așa e. Tocmai am început „Tatăl celuilalt copil“, de Parinoush Saniee, exact despre asta e vorba, copii absout normali, care-și dau drumul mai târziu. 🙂

  2. Simona spune:

    Liliana, traiesti cumva in Romania? Scuze, dar ai atins o coarda sensibila, cand am fost in Romania in vizita anul trecut am auzit de o gramada de copii de-ai prietenilor sau cunostintelor mele diagnosticati cu… autism. Si mi-am pus problema, ultima data cand am locuit eu in Romania, parca nu erau atat de multe cazuri. Cand am inceput sa cer mai multe detalii individuale despre copii (am citit mult pe subiect din anumite motive, consider ca stiu ceva mai mult despre autism decat Gheorghe de la Adunatii din Deal 🙂 ), am realizat ca din cele 6 cazuri pe care le-am cunoscut direct, doar unul din copii e de fapt afectat de ASD, restul pur si simplu au alte chestii (de gen ca proceseaza mai incet informatia auzita, care nu e autism) sau pur si simplu n-au nimic decat parinti ipohondri. Mi se pare ca mai nou in Romania autismul asta e un mare bau-bau si se arunca cu diagnostice din burta in stanga si in dreapta… Scuze, parerea mea.
    Si Mara, stii tu, "cate bordeie, atatea obiceie", si eu mi-am citit insemnarile, si acolo unde am facut chef de bucurie ca la doi ani fara o saptamana Robbie mi-a spus "mama" prima data (si acum avem conversatii despre se inseamna dinamic sau ce anume se intampla cu sistemul nervos la oameni), fiica-mea la un an jumate a ramas celebra cu "uite mama, luna sus, Emi mica, nu (a)junge. Vine Ticu scara, urca sus, (a)junge luna!" – acum vorbesc amandoi de ma tampesc de cap, uneori mi-e si greu sa urmaresc doua conversatii alambicate in acelasi timp si sa le raspund coerent la amandoi… :-)))

    • scuze că răspund cu întârziere. după ştiinţa mea nu ai cum să pui diagnostic de autism unui copil de un an. de-abia după trei ani poţi face asta. şi da, trăim în România iar medicul acela … nu ştiu ce să zic. când fetiţa mea era mică a făcut roşu în gat. pediatra ei mi-a dat tratament, fără antibiotice pentru început, mă rog… era vineri şi sâmbătă dimineaţa am sunat-o disperată că am citit eu şi copilul meu e în pericol să se sufoce. n-a râs. mi-a zis să las cărţile deoparte, să trag aer în piept şi să stau potolită că nu are nimic. o clipă am vrut să strig la ea dar … am tras aer în piept. în două zile copilul nu mai avea nimic. de-atunci am lăsat cărţile de pediatrie deoparte şi mi-am deschis sufletul în faţa nevoilor copilului. a fost mai bine.

    • Simona spune:

      Asa e Liliana, si eu am avut aceeasi reactie cand a fost baiatul foarte mic si a avut temperatura 40.2 timp de 5 zile, nu intelegeam de ce nu-mi dau doctorii nimic si ma trimit afara la frig "decat sa bag chimicale in copil". Au avut dreptate, era un virus, si a trecut cum a venit, dar e greu prima data cand ti se pare ca esti neputincios si ca poate faci rau copilului… Mi se pare ca unii medici in Romania au avut pile si cand au depus juramantul lui Hipocrate… 🙁 si e pacat de cei intradevar buni, care trebuie sa se lupte cu toate morile de vant din cauza asta…
      Si aici (aici fiind Canada), din cate stiu eu diagnosticul de autism se pune mai tarziu, daca exista neclaritati se tine copilul sub observatie incepand cu varsta de doi ani (sau ceva de genul asta), dar diagnosticul se pune cu adevarat mult mai tarziu. Eu am fost stresata pentru ca cel mare n-a vorbit pana la doi ani, si avea dificultati sa-mi arate chiar si cu degetul ce doreste. Din pacate (asa am zis eu atunci) a trebuit sa-l dau la gradi in perioada aia (intre 1.5 si 2.5 ani) si ma gandeam cu groaza ce o sa se intample cu un copil care e deja super sensibil si non-verbal. Dar femeile alea de acolo au fost extraordinare, pot sa spun ca pe undeva din cauza lor si-a dat drumul la vorbit. L-au observat atent si mi-au spus ca nu are nici o problema, ca intelege tot, ca proceseaza ce aude, ca poate sa scoata toate sunetele corect, doar ca probabil il inhiba ceva sa inceapa sa vorbeasca. Si ca sa-i aline frustrarea, l-au invatat ASL (American Sign Language) ca sa poata bietul de el macar sa ceara un pahar cu apa fara sa moara de nervi ca nu-l intelege nimeni (paranteza: cand l-a vazut pe Skype soacra-mea prima data conversand cu mainile, a plans o saptamana ca "e handicapat copilul"… eh, unele mentalitati le schimbi greu). Ei, in momentul in care a realizat ca se poate face cumva inteles, s-a linistit brusc, si atunci am inceput in sfarsit sa auzim primele cuvinte. Azi unul, maine doua, poimaine cinci, si asa mai departe. N-a prea pocit cuvinte, ceea ce ma face sa cred ca din cauza perfectionismului nu si-a dat la inceput drumul la vorba (inca e super perfectionist), dar pentru ca in perioada aia povesteam cu familia si prietenii din Romania si toti imi vehiculau ca sigur copilul e autist si de aia nu vorbeste, am inceput sa citesc mult, sa ma documentez, si am avut discutii lungi cu pediatra noastra (care e o femeie tare desteapta si cu creier). Am aici prieteni si colegi de servici care au copii cu diverse afectiuni, fie ASD sau de alta natura, asa ca stiu cat e de stufoasa de fapt problema.

    • mara spune:

      @Simona: Păi, de-astea mi-e mie teamă. La cât de puțin vorbea Max când era mic și acum nu-l poți opri, ce mă fac cu una care turuie deja de-acum!? :)))

Lasă un răspuns