de fapt, sunt la fel
Mă plângeam de fii-mea, că e figurantă și prințesă, primadonă cu ochii dați peste cap? Ziceam cumva că Max la vârsta lui era o cumințenie pe lângă ea? Că cu el am fost mai dură și prin urmare se purta exemplar, iar pe ea o răsfățăm și prin urmare ni se urcă în vap? Greșit! Complet greșit! Uite ce-am descoperit pe blogul vechi:
„ Thursday, November 09, 2006
cand se infurie, pentru ca nu-l las sa se joace cu ceva interzis sau nu-l
las sa faca vreo prostie, incearca sa ma muste, de obicei de fatza. ma
prinde cu mainile de par si ma trage spre el, urland furios si
aratandu-si cei 8 colti. eu ma trag, iar el devine si mai furios, urla
si mai tare. aseara l-am lasat sa ma muste, de mana, sa vad ce-i poate
pielea. era sa-mi smulga vena, acum sunt vanata pe brat.
mai are o placere deosebita pentru aruncatul cu chestii in capul meu sau
al cui se nimereste. daca e vorba doar de o bucata de sunca sau o
lingura de piure mai merge. insa uneori trece la artilerie grea gen
masinute metalice sau cuburi de lemn. toate incercarile de a-l dezvata,
atat cele bland-educative, cat si cele amenintator-autoritare au dat
gres. il doare in spitz.”
După opt ani (la care ați asistat online) a ajuns o bomboană de băiat care îmi testează nervii cam zilnic. Mă amuză enorm anumite sfaturi de comunicare cu copiii de prin anumite cărți de psihologie. Toate bune și frumoase, perfect aplicabile la copii până când ajung în pragul adolsecenței. După care să te ții. Toată libertatea pe care le-ai acordat-o se întoarce ușor, fără să simți, împotriva ta. Le oferi un deget și te trezești cu tot brațul smuls din umăr. Orice negociere se poartă la sânge (sângele tău, desigur). Tehnicile de bună comunicare, pașnică negociere și subtilă manipulare pe care le-ai predat cu conștiinciozitate opt ani de zile au fost asimilate cu succes, toate, și sunt testate acum pe pielea ta. Păi, nu era de așteptat?
În plus, mișcările le devin brutale, atingerile, oricât ar fi de tandre, seamănă cu lovituri, cuvinte nerușinate stau le limbă gata-gata să le scape scape. Râsete necontrolate, secrete, glume scatologice.
Și ăsta e doar începutul.
Frate, ce seamana copiii tai unul cu altul! Au exact aceeasi mutrita:)
Vai, și mie mi se pare că nu seamănă deloc la moacă! :)))
Ce hotarat e Max. Pai sunt normale si acele miscari. Fac partea din faza activa, yang a oricarui ritm de dezvoltare. Poate am sa scriu despre asta.
Mihaela
Scrie, scrie, că eu rad tot ce are legătură cu masculii în devenire!
seamana atat de bine intre ei copiii, incat sunt convinsa ca privirea aia…..aia deosebita, ce nu se poate cataloga, o au de la tine…..
minunati!
oana
Ăăăă, de fapt, Max are ochii lui taică-său, iar Vera nu m-am prins încă, dar sigur nu are cum să semene cu tatăl lui Max. Deci, nu știu ce să zic. 😀
adevarat! ma sperii..:)
Da, e de speriat. Fă ochii mari, înghite în sec și pregătește-te, căci lucruri cumpliote se vor abate asupra noastră, mamele, odată cu creșterea pruncilor. :)))))
Atat Max cat si Vera sunt doi copii reusiti, Mara. Sunt doi copii care cu siguranta te vor face mandra si dupa ce vor creste mari.
Iar eu ma omor si dupa pielea lor ciocalatie, creola. Asta poate si pentru ca eu sufar ca sunt blonda, desi mi-am dorit dintotdeauna sa fiu creola.
Ah, da, cred că am uitat să povestesc pe blog cum am făcut eu o criză prin adolescență că nu sunt blondă, nu am ochi albaștri și nu mă cheamă Sașa. După care mi-am luat un câine pe care l-am botezat Sașa, dar cu look-ul de țigăncușă n-am rezolvat nimic până în ziua de azi.
Seamănă ca două picături de apă! :))
Din puțuri diferite, ce-i drept.
:)))
'Si asta e doar inceputul" cat de adevarat si de trist pentru ca in starea asta apoi ii trimiteti la scoala sa faca acolo ce-or face cu ei si sa scoata elevi si mai apoi oameni din ei – asta generic vorbind n-am nimic nici cu tine nici cu ai tai ba inca gasesc ca daca mai multi ar fi asa cum sunteti lumea ar putea fi un loc mai bun.
N-am prins ideea foarte bine, m-ar fi ajutat niște semne de punctuație… 😀